Feeds:
Articole
Comentarii

De Aprilie

Tot ma gandesc de cateva zile sa iau o decizie. Am fel si fel de argumente, atat pro cat si contra. Ma uit in oglinda si ma gandesc. Ma uit la pozele din ultima vreme si tot ma gandesc. M-am intalnit cu parintii zilele trecute si tot ma gandesc. Am vorbit cu prietena si tot ma gandesc. Am vorbit cu omul cu care m-am sfatuit in ultimi 25 de ani, de fiecare data cand am luat o decizie importanta, si iar ma gandesc. Este o decizie grea, o decizie care imi va influenta viitorul. Este normal sa ma gandesc. De cand ma gandesc am mai albit un pic. E adevarat, am mai baut si doua beri, dar inca stau pe ganduri. Vorbeam ieri, pe drum spre mare, cu varul meu, si imi spunea ca nu mai suntem modele. Si nu bause nimic pentru ca era la volan, si nici eu nu bausem nimic, pentru ca nu prea pot sa beau in masina, si tot nu intelegeam cand am fost noi modele vreodata. Poate modele XXL sa fi fost, pe vremuri, cand eu aveam 118 iar el undeva intre 128 si 129 de kilograme. Si tot ma gandeam. Si ma mai gandesc inca. 

Cred ca se vede in fotografie cat de greu imi este sa gandesc. Nu reusesc sa imi dau seama daca este bine sau este rau. Pana la urma, vreau nu  vreau, o sa trebuiasca sa accept. Imbatranesc pe zi ce trece si se vede. Mai rau este ca se si simte. Cum se simte? Imediat o sa va dumiriti, imediat dupa ce am sa va spun ca mai am par de 5-6 dusuri si 3 bai cu spuma. Aici e dilema mea: sa imi las freza lui Basescu de dinainte de primul mandat sau de dupa revenirea in Parlament?

Mai pe scurt, cu sau fara chelie?

Anunțuri

Stateam asa de dimineata si ma uitam la tenis. Ferrer cu Del Potro. Unul mic cu unul mare. Si ma gandeam asa, daca ar intreba un reporter copiii din ziua de azi, aflati pe teren la antrenament, cu cine le-ar placea sa semene cand o sa creasca, fac pariu ca majoritatea vor spune Federer, Nadal sau Djokovic. Bine, unii ar spune Simona Halep, dar aia se pierd la montaj. Mie mi-ar placea sa seman cu David Ferrer. Nu stiu daca il stiti, Ferrer este un baiat spaniol, cam pe la vreo 35 de ani, 1,75 inaltime, poarta o bentita si alearga la fiecare meci de parca este ultima oara cand alearga. Mi se pare un domn. Bine, domn este si Federer, dar toata lumea vrea sa fie elvetian, sa fie milionar si sa aiba contract cu Rolex. Dar ca are 4 copii in casa, ca urla aia care mai de ce care, nimeni nu vrea sa stie. Eu raman la Ferrer. Nema copii, casatorit cu prietena de-o viata, ii place basketul si are casa langa mare. Ce ai putea sa iti doresti mai mult? 30 de milioane din tenis dar domnul Ferrer a rezolvat problema asta deja.

Ma uitam la meci si nu imi venea sa cred ce fel de tenis jucau baietii astia doi. Unul mic si unul mare. Unul mare si un dinozaur. In tenis, la 35 de ani esti fie legenda, fie joci in turneele de veterani pentru distractia ta si amuzamentul tribunelor. A pierdut Ferrer primul set desi a avut si mingi de break la un moment dat. Si imi imaginam ce isi spunea in acele clipe omul asta in cap. Pot sa imi imaginez pentru ca mana pe racheta am mai pus si eu din cand in cand.0

Si cred ca zicea asa: Hai nenicule ca poti sa iei mingea asta. Nadal, spaniol si el dar mai tanar nitel ar fi spus ceva de genul: Haide ba baiatule ba, ca joaca ca incepe Realul in 30 de minute si nu prinzi inceputul. Federer, elvetian, domn ,nu jucarie, ar fi spus: Domnule Federer, aveti incredere, punctul care urmeaza va apartine. Djokovic, sarb de-al nostru din Balcani, ar fi fost mai direct: Haide Nole, da-l in ………(aici fiecare completeaza cu ce vrea, de la morti si alte rude, pana la origini si urmasi), e punctul tau daca face prostul o dubla greseala (daca juca contra lui Federer ar fi spus domnul prost).

Eu raman la Ferrer. Baiat muncitor, nu pierde noptile prin baruri cu bagabontii, mereu in lupta cu cei mai buni si castigator de trei ori a Cupei Davis. De trei ori. Extraordinar. fantastico, excepcional! mira, ya está tomado, me metí con el español! Algo puede ser tomado de el y yo soy un hombre normal! sa imi scuzati spaniola dar am lipsit in primii 40 de ani de la telenovele! Am fost ocupat cu spritul dar imi revin acum, mi-am gasit modelul in viata! Glumesc. Cu modelul glumesc. Cu spritul nu am glumit. Modelele mele in viata sunt parintii mei, ceea ce va doresc si voua!

P.S. Pana la urma a pierdut, dar ca un domn, in trei seturi disputate si eu m-am mutat pe Matsui si unul contra lui Ito si altul, doar asa, pentru ca imi place tenisul! O primavara frumoasa sa aveti!

Maine, poimaine se face mai si s-a trezit si iarna sa ne bata in geam. Mie im bate in curte si pe ulita. La geam nu are loc de pisica vecinilor care cerseste mereu de mancare. A venit iarna si s-au inchis scolile. Doar scolile de stat evident. Acolo mai poti sa tragi chiulul. Intai doua zile, pe urma o saptamana. Pentru ca, nu-i asa, cine naiba a mai vazut zapada in februarie si viscol iarna? Asa ceva nu s-a mai vazut tocmai de anul trecut. Dar scolile trebuiesc inchise pentru a nu periclita sanatatea copiilor. Cred ca asta ar trebui sa fie explicatia. Dar doar a copiilor intre 6 si 18 ani. Aia mici pot merge la gradinitele particulare (care predomina in aceasta piat) iar astia peste 18 ani pot merge la facultate. Este foarte frig afara si a fost si ieri la fel de frig. Cu toate acestea, copiii au fost ieri si pe strazi, si in parcuri si mai ales la Mac. Adica, ma gandesc, daca tot au putut sa iasa din casa, nu ar fi putut sa mearga si la scoala? Si ieri si azi si in fiecare zi?

Am dat la zapada cam doua minute pentru a face o poteca pe aleea pe care locuiesc. Am dat doar doua minute pentru ca, de cand s-au mutat noi mei vecini, locuim doar oamenii pe aleea aceasta. Fiecare a dat cam doua minute la zapada si acum poti circula linistit dintr-un capat in altul. Si strazile sunt curate. Am vazut inca de duminica seara ca se faceau pregatiri pentru ca strazile orasului si fie curate. Acolo unde sunt strazi. Si chiar au reusit. Nu vad asta ca pe o mare realizare. Asa mi se pare normal sa fie.

Domne, cu natura nu te pui, zicea un nene de dimineata, la casa de bilete a cfr-ului, cand nici el nici eu nu am putut sa cumparam bilete de tren. Pentru ca nu mergea trenul. Trenul nu mergea, autostrada este inchisa, au inchis si porturile, cu natura nu te pui si gata.

De doua zile vad tot felul de reactii, care mai de care mai antagonice (pentru folosirea acestui cuvant, doamna profesoara Vladulescu mi-ar fi dat o nota mare). Ca nu trebuiau inchise scolile, ca trebuiau inchise de la inceput toata saptamana, ca iarna a fost si anul trecut, ca nu a fost asa de rea cum e acum niciodata, ca una, ca alta si tot asa si iar asa fara sa se ajunga la niciun rezultat. Imi este din ce in ce mai clar ca, si mi-a luat ceva pana sa ajung la concluzia asta, indiferent de cine este primar, indiferent de cine este prim ministru, indiferent de cine este presedinte, iarna nu-i ca vara si pace!

Apropo de prim ministru, pe aia cu pensiile o stiti? Viorica Dăncilă: „pensia minimă crește de la 5200 lei la 6400 lei de la 1 iulie.”

Hai v-am pupat si Craciun fericit!

Portrete (cu Valentin)

Cine zice ca femeile sunt barfitoare are dreptate. Stim cu totii asta. Exista o vorba care spune ca gura femeii nu o inchide nici pamantul. Nu este adevarat, sa stiti ca eu am incercat cu o perna si functioneaza. Dar nu despre barfa femeilor mi-am propus astazi sa va scriu ci despre barfa barbatilor. Exista si ea, chiar daca noi nu recunoastem asta in general.

Am fost cu Valentin zilele acestea prin oras. Ca beietii. Cu treaba. Noi cand plecam de acasa sa ne imbatam zicem ca avem treaba. Si ne-a prins dimineata prin club. Pe o canapea, usor mai retrasi, fiecare cu cate o bautura. Valentin, pentru ca nu mai bea de la revelion, avea un Heineken. Eu, pentru ca nu mai beau Pepsi, aveam o Coca-Cola. Si facem un fel de „Bravo, ai stil” in varianta noastra. La categoria „Asa Nu”, am avut vreo trei concurente. Prima dintre ele, unu’saizeci inaltime, 90-100 de kilograme, blugi lipiti pe membrele inferioare, altfel nu ne-am explicat cum a reusit sa intre in ei si nici unde a gasit asa articol vestimentar. A doua concurenta, tot unusiunpic, nu tu piept, nu tu posterior, doua maieuri unul peste celalalt, nu tu burta, nu tu nimic, unde o fi bagat atata bautura dracu stie, am incadrat-o noi in subcategoria”Bai baiatule, asta nu e om”. A treia dintre participantele la concursul nostru, nu arata in niciun fel. Nu am cum sa va descriu fizicul ei sau outfitul pentru ca nu puteai sa iti iei ochii de la fata. Avea ceva in privirea ei, care mie mi-a indicat urmatoarea situatie in copilaria ei probabil nu foarte fericita: cred ca, intr-o zi, cand ii pregatea mama ei papanasi cu branza si cu smantana si cu dulceata din aceia buna de fructe de padure facuta in casa, ea a intrat in bucatarie si a zis ca vrea clatite. Si probabil ca mama ei, de bucurie, a mai intrebat-o o data daca e sigura ca vrea clatite in loc de papanasi, ea a insistat ca da, si masa zdraaang o tigaie peste fata si a ramas de atunci cu fata plata si un pic inclina, cam cum au caii, pentru ma-sa a dat de sus, cum ar veni.

Am mai avut si alte concurente, dar care nu au prins finala. Una dintre ele, zicea Valentin, mergea de parca sughita la fiecare pas. Alta cica semana cu un scaun de biserica. Am mai avut-o si pe sora primei concurente care, zicea tot Valentin, a mancat tot cand era mica, tot ce se servea in gradinita. Stim ca pare ca suntem rautaciosi, si suntem, ne uitam si noi in oglinda dimineata si ne dam seama ca nici pe noi nu ne-ar primi la Bamboo, dar sunt niste specimene pe strada zilele acestea de te intrebi daca e Halloween in fiecare zi.

Stiu ca sunt rautacios, pentru ca dupa tot rasul si concursul nostru, am dat cu piciorul intr-un obstacol aparut in cale si mi-am dat sangele. Am zis multumesc lui Dumnezeu ca am scapat ieftin si daca imi cer iertare azi, cand e lasata secului, mi se iarta. Eu zic ca am scapat ieftin, mi-a dat Dumnezeu o lovitura si am scapat repede, dar cu Vali e mai greu. Cred ca i-a pregatit ceva mai special. Cand ne-am despartit se ducea la Mac. Cred ca are planuri mai de durata cu el. Vrea sa il chinuie cu mancare proasta!

O saptamana buna sa aveti! Si sa ma iertati! 🙂

Cand eram eu mai mic, mic de tot, am inceput sa citesc carti. Pe urma am inceput sa ascult si muzica. Prima oara am ascultat povesti la pick-up. Pe urma restul. Cu timpul am renuntat la povesti si am mai schimbat si muzica. Am trecut de la Victor Socaciu si Vasile seicaru la Celelalte Cuvinte si Krypton. Pe urma la Metallica si tot asa, din una in alta pana am ajuns sa ascult o gramada de chestii. Cand Bila cu Bocanila si cu Cokaru ascultau Obituary si nebunelile alelalte, eu m-am oprit pe la Pantera. Erau multe trupe ciudate dupa parerea mea, printre ele una care cica avea in 15 minute cateva sute de melodii. Le ascultam la Lenti Chiriac, nu intelegeam nimic dar aia era, faceau parte din lumea muzicala si ei la fel ca si mult altii. Printre trupele pe care le-am ascultat in tineretea mea, enorm de multe de altfel, se numara Slayer, Sepultura sau Pestilence. Pentru a va da seama cat de mult apreciam trupele acestea, pot sa va spun, ca am fost cu Oscar la un concert Sepultura, si am asteptat tot concertul sa cante doua piese pe care nu le-au cantat. Nu asta de fapt era problema. Nici nu ar fi avut cum sa cante Sepultura piesele pe care eu le-am asteptat pentru ca erau de fapt piese Slayer dar eu eram ferm convins ca ei le canta. Nici asta nu ar fi o problema pentru ca oricum toate suna la fel, adica instrumentale frumoase si ragnete peste masura.

Ma gandeam aseara, aflat la un concert Pestilence, primul din viata mea si singurul daca ma ajuta bunul Dumnezeu, cum a evoluat muzica de acum 20 de ani cand i-am auzit eu pe cei de la Pestilence ultima oara. Raspunsul este ca habar nu am, ragnetele mi se par la fel, instrumentalele la fel de bune, la concertele rock vin intre 40 si 300 de oamenii, in timp ce la dnb sunt 400 de copii, pastilati in majoritatea lor. La repareli, tot pe acolo, 3-4 sute de oameni, majoritatea duhnind a iarba, majoritatea nerealizand cand incepe sau cand se termina concertul.

Cand eram eu mic, consideram muzica un manifest, un mijloc de a transmite publicului un mesaj. De aceea nu am inteles niciodata grohaielile. Sa imi fie cu pardon, poate ca ma insel, dar un solist de la o formatie din aceasta de gen, pe care l-am intrebat ce spune el in microfonul acela mi-a spus foarte sincer ca nimic. Poate unii zic ceva, nu contesc asta, dar daca nu primesc si „subtitrarea” eu nu prea inteleg mesajul.

Am ascultat aseara patru trupe de rock, care nu au sunat rau. Ultima pe scena, Pestilence. Trupa din copilaria mea, cu an de infintare 1986. Nu a sunat rau, iar la tobe s-a aflat un roman. Imi spunea cineva aseara, cica este cel mai bun tobosar din Europa. Nu am de unde sa stiu si nu il pot contrazice pentru ca nu sunt muzicolog. Mi s-a parut foarte tare alta chestie. Cand Pestilence se infiinta, acum vreo 32 de ani, tobosarul nostru nu se nascuse. Mi se pare foarte tare sa ajungi sa canti intr-o astfel de formatie, care exista atunci cand tu nu existai.

Plecasem de la alta chestie si ma intorc linistit. Stiti ce mi-a ramas in cap dupa concertul de aseara? Nimic. Cam cum imi raman dupa aparitiile a 95% din trupele sau artistii pe care ii vad pe diverse scene sau pe la televizor. Poate ca gandesc eu gresit, dar nu cumva muzica asta (toata muzica) s-a schimbat in rau in ultimii 30 de ani?

S-a gandit un domn ca am putea sa o sponsorizam noi pe Simona Halep. Nu este primul care face asta chiar daca, de data asta, omul doar a lansat propunerea. Va reamintesc, pentru cei cu memorie scurta, ca exista in capitala un club pe care il sponsorizam fara ca cineva sa ne fi intrebat daca dorim sau nu, unde salariile sunt cele mai mari din Romania, iar noi, sponsorii, nu primim nimic in schimb. Daca nu v-ati prins, este vorba de CSM Bucuresti, unde trebuie sa platesti bilet la intrarea in sala pentru ca asa este normal, desi ca sponsor, tu cetatean al capitalei, nu iti vezi numele pe tricoul lui Neagu sau al altei jucatoare.

S-a gandit un domn, ca prostul as spune eu, si mi-au mai spus si altii, ca ar fi interesant, ca astia  trei milioane de romani care s-au uitat la meciurile Simonei, sa dam cate un euro si sa devenim sponsorul Simonei, astfel avand ocazia sa ne trecem numele pe echipamentul sau. Prostul, care crede ca domnisoara Halep nu are sponsori, nu stie sau se face ca nu stie, ca sponsorul despre care se stie ca ii lipseste in acest moment numarului doi mondial, este unul tehnis, adica de echipament, adica niciun producator de echipament sportiv nu vrea sa ii dea fetei atatia bani cati si-ar dori ea. Nu conteaza nicio secunda despre ce suma este vorba, singura in masura sa decida suma este Simona Halep, iar pe banii ei este regina.

Prostul, iese cu astfel de declaratii, evident pentru a mai castiga ceva capital: Simona este brand de tara, Simona este Romania, Simona este esenta poporului roman, Simona in sus si sus, pentru ca in jos nu are cum sa fie Simona. Simona Halep are sponsori desi,ni se induce ideea ca, romanca fiind, nu beneficiaza de aceeasi atentie precum alte sportive.

Hai sa terminam cu victimizarea asta inventata. Simona Halep nu primeste aceeasi atentie pentru ca nu face ceea ce ar trebui sa faca ca sa primeasca atentie. Nu spun ca este un lucru rau, fiecare doarme cum isi asterne. Daca nu mergi la petreceri cu vedete, daca nu apari cu cate un alt baiat macar o data la 6 luni, daca nu joci tenis Brad Pitt sau Angelina macar de Craciun pentru o cauza umanitara, esti un nimeni pentru paparazii. Mor aia tot asteptand sa prinda o poza cu tine care sa se vanda.

Simona Halep nu are nevoie de sponsori din astia inventati de politicieni si nici sa isi schimbe modul de viata. La un moment dat, un producator de echipament tot o sa o convinga cu o suma. Si nu o sa mai fie nevoie sa joace intr-un echipament fara insemne. Dar asta este problema ei si nu a noastra. Problema noastra este ca nu exista terenuri destule unde copiii care o vad pe Simona Halep sa poata sa bata mingea. O racheta mai de Doamne-ajuta costa doua-trei sute de lei iar o ora la teren intre 60 si 150 de lei. Plus mingi, antrenor si ce mai trebuie pe acolo. Cine se poate apuca la banii astia? Poate 10 dintr-o generatie si s-ar putea sa exagerez.

Domnule politician, nu ar fi mai bine, pentru poporul asta, sa mai facem cateva terenuri de tenis, cateva de handbal, cateva de volei, sa facem niste programe regionale care sa incurajeze copiii catre sport, care sa mai aduca niste venituri pentru unii profesorii de sport, sa facem cate ceva pentru poporul asta, in loc sa ne cacam pe noi ca nu are Simona Halep destui bani in cont?

Vreti sa facem un pariu simbolic, pe o portocala de Doha? Daca cumva, absolut „intamplator”, o prinde un paparazzo intr-o poza la piscina, pe cand iese din apa, intr-un costum de baie din doua piese, a doua zi semneaza cu Nike, pe dubla fata de cat a cerut? Si poate face ea niste terenuri la Constanta unde sa se antreneze copiii gratis!

Hai Romania!

Ce gatim in weekend?

Ma gandeam de dimineata in autobuz, in drum spre redactie, despre ce sa discut in emisiune. Fiind vineri, mi-am propus de ceva timp, sa abordez un subiect diferit de discutam noi de obicei. Iau autobuzul de la capat asa ca prind loc pe scaun mereu si am timp sa caut pe internet tot felul de chestii si sa ascult muzica. Azi am uitat castile asa ca adio muzica si am fost nevoit sa imi ascult partenerii de calatorie. Am apucat prins unul dintre locurile acelea duble din autobuz. Pana am taxat, pana m-am hotarat am reusit sa mai prin un loc la geam pe unul dintre cele patru scaune ramase libere si aflate si toate la un loc, fata in fata. M-am apucat sa caut pe facebook. Boala grea fb-ul asta.

Nu a trecut decat o statie pana cand s-au ocupat locurile ramase libere in jurul meu. Vorba proverbului mereu in actualitate: Cand n-ai noroc nimeresti o grasa fix langa tine in autobuz si care te mai si ingramadeste langa geam. Mi-am propus un pic mai mult optimism anul acesta si dupa un yuppy si tu-ti bucataria ma-tii pe care le-am exersat in gand, m-am intors la fb-ul cel de toate zilele. Apoi a inceput discutia care avea sa imi aduca zambetul pe buze si stomacul in panica.

Aflate fata in fata, grasa de langa mine si colega ei de munca, dupa cum aveam sa ma lamuresc in urma discutiei, s-au apucat de barfa. Sar peste amanuntele nesemnificative cum ar fi certurile din familie si pedepsitul nepotilor si ajung la partea care ma intereseaza:

  • Fata, ma gandeam sa gatesc ceva mai deosebit azi, zicea grasa.
  • Si eu fata, a venit replica interlocutoarei ei, un pic mai tanara dar doar la vreo 15 kilograme departare de colega ei.
  • Ceva mai deosebit asa, mai altfel un pic.
  • Bravo fata, dar ce? Parca m-as baga si eu un pic prin bucatarie.

Aici recunosc ca am ramas pic surprins si m-am uitat bine la amandoua. Unde naiba te-ai baga tu un pic in bucatarie, mi-a trecut prin minte imediat, cand tu arati de parca ai dormi in frigider, m-am intrebat eu. Stiu sunt rautacios, dar nu am mai rezistat tentatiei. Prea o servise frumos, asta pentru ca tot se vorbestea atat de mult de tenis zilele astea.

Nu redau tot dialogul dar ceva deosebit insemna pentru grasa suprema oua cu cartofi prajiti iar vecina ei, foarte entuziasmata de „marea reteta” a zis ca ar merge si niste painica prajita. Clar ceva deosebit m-am gandit eu, si as fi vrut sa o intreb cam de cand nu mai mancase cartofi prajiti dar eram sigur ca nu trecusera mai mult de doua zile de cand topise doua ceaune de cartofi. Apoi au inceput al subiect, ceva cu credite si nu mai stiu ce, absolut neinteresant, pana cand au reusit din nou sa imi atraga atentia cu o noua minge aruncata sus, numai buna de lovit din toate pozitiile. Asta mica, a vazut un afis cu ceva premiera la o continuare a celebrei serii Fifty Shades si s-a dovedit a fi foarte bucuroasa:

Uite, apare filmul meu preferat, continuarea la Fifty Shades. Abia astept sa il vad.

Cu ce e fata, sa ii zic si eu lui barbata-miu sa il vedem.

Cumva rusinata, asta mica, observand ca lumea din jur asteapta raspunsul ei, si eram eu, inca vreo doi tinerei si o alta domnisoara care asteptam raspunsul zice: Lasati ca va povestesc eu mai incolo.

Si nu am mai rezistat. M-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat catre usa pentru ca urma sa cobor. M-am oprit in dreptul grasei care ma inghesuise pe scaunul si asa mic din autobuz si i-am dat eu raspunsul:

E cu babardeala doamna, cu babardeala. Abia asteapta nea Ghita sa il vedeti. Dar sa incepeti cu prima parte, ca sa va tina tot weekendul departe de bucatarie!!!

Asadar, intrebarea pentru weekend acesta este: voi ce gatiti mai deosebit cand vreti sa gatiti mai deosebit? As fi vrut sa fie intrebarea emisiunii dar am uitat ca prostul ca astazi se fac lucrari in loc sa se fac maine pentru a putea transmite finala Simonei Halep. De maine dimineata. De la 10. De la Australian Open. Cu cartofi prajiti si oua ochiuri. Si cafea. Si paine prajita. Si weekend placut!