Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2010

Nu știu la alți cum e, dar mie îmi place la stand-up. Nu îmi plac toți, dar îmi place ideea. Și dacă îmi place ideea, de câte ori am ocazia, mă prezint la locul faptei. Și de obicei iese bine. Astă seară a ieșit minunat, deci mai mult decât bine. Astă seară a prestat NUAMI.

Povestea începe ieri, când am invitat 4 persoane la spectacol. La un altfel de spectacol. Nuami își pregătea debutul în stand-up. Și mi-am dorit să fiu acolo pentru că îmi place fata. Am invitat 4 persoane la spectacol și la prânz căutam alte 4 să mă însoțească, pentru că primii mei invitați mă cam lăsaseră baltă. Ba că nu știau cine prestează, ba că e pisica bolnavă(???), ba că sunt bețiv(???)(asta nu am înțeleso), ba că mă duc la sală și mă culc devreme că sunt obosită!!! După ce am consumat jumătate din minutele incluse în ofertă ca să caut parteneri, jumătate s-au răzgindit și așa l-am cunoscut pe minunatul care mi-a furat Zâmbăreața acum câteva luni. Având în vedere că îl cheamă ca pe mine, și i-a mai dat și papucii între timp (ăia  gri), băiatul e chiar simpatic. E chiar mișto. Pe cuvânt. E un băiat cum îmi place mie. Mâncăm, bem împreună și la sfârșit plătește ea. Exact pe gustul meu. Mie nu mi-a ieșit niciodată dar asta e altă discuție.

Lume multă în sală. De fapt nu e sală e cârciumă. Asta nu trebuia să spun că mai citește și mama și iară zice că îmi pierd nopțile cu băutura. Nuami în formă. Face Nuami ce face și tot pe lângă mine stă. Glume frumoase, de bun simț, mișto de tot. La un moment dat, Nuami întreabă care fete au curajul să își părăsească prietenul. Zâmbăreața ridică mână și ăsta e momentul în care era să rupem scaunele. Eu cu Cătălin. Să le rupem e puțin spus. Eu am crezut că o să mă văd cu Coana Mare. Când m-am liniștit nițel, se aude din public Naty, cu  femininul de la pinguin. Cum trecuseră și vreo 30 de minute de când am comandat mâncarea, apare și vinul, dar fără salată care oricum trebuia să vină cu platoul pe care l-am comandat cu tizul meu și pe care l-a halit Zâmbăreața. Ne-a zis nouă ospătarul că e pentru o persoană, dar cred că se referea la un alt fel de persoană pentru că pe noi ne-a săturat din plin. Între noi fie vorba, pe Zâmbăreață nu o satură decât cuba-libre dar fiind o cârciumă specializată în bere, s-a mulțumit și cu niște vin roze. Și niște cartofiori. Cu rozmarin. Și cârnați. De casă. Și piept de pui. Plus un pic de porc și niște frigărui. Doar atât. Că doar fusese la sală.

Asta a fost la masă printre glume. Am redescoperit-o pe Nuami, așa cum am cunoscut-o prima oară, pe soțul ei,Mihai, care  dă tot din casă, pe Naty, care e mereu un personaj, pe Cătălin, pe Cristina care știe să și râdă, și tot așa.

Dacă vreți o seară agreabilă, cu glume frumoase și atmosferă faină, mergeți la Berestroika, în fiecare marţi seara. Eu voi fi acolo cu siguranţă. Nu că e mişto dar chiar prefer să râd cu nişte oameni frumoşi decât să urmăresc cine ştie ce tâmpenii la televizor. Mulțumesc Nuami!

P.S. Am glumit când am spus că a mâncat Zâmbăreaţa atâta. Cristina a devorat platoul. Acum chiar că am vrut să vă păcălesc. Vă aștept marțea viitoare la spectacol!

Read Full Post »

La film

Pe Cristina(din postul cu mașina) cred că o știu de vreo 10 ani. S-a mutat la noi în bloc, pe scară cu Sanda și ne-am împrietenit cumva. E chiar o fată faină dacă treci peste faptul că e fițoasă, nu îi ajungi la nas decât cu elicopterul, bea de stinge și înjură birjărește. Dar astea sunt amănunte. E chiar o fată faină.

Astă seară am fost la film împreună. Așa cum fac prietenii de obicei. Se strânge o gască mare și merge la film. Noi am fost mai de gașcă și am fost doar doi. E o gașcă mai mică dar e mai mișto. Cu cât e gașca mai mică cu atât sunt șansele mai mici să ne dea afară de la film. Așa că am fost doar noi doi. Când i-am spus iubitei mele că mă duc la film, mi-a spus ca nu cumva să îmi i-au bilete în ultimul rând ca să mă pup la adăpostul întunericului. Ghiciți voi unde a luat Cristina bilete. Și când să înceapă filmul mi-a zis că ar fi curioasă cam cum ar fi să faci sex într-o sală de cinema. Să fiu sincer și eu sunt cam curios dar cred că nu e mare șmecherie. Nu prea ai loc pe scaun, mocheta e cam murdară, deci iese din discuție, așa că nu văd să fie prea interesant. Foarte sigur e că sigur nu vom afla împreună cam cum e cu sexul în cinema dar asta e altă problemă. Mi-am dorit să nu fie nimeni pe lângă noi în sală ținând cont că eram aproximativ 8 persoane în sală și cum mi-am pus dorința cum a venit o pereche care s-a așezat lângă noi. În fața noastră stătea un alt cuplu la fel de sudat ca și Adelina cu Vârciu. El a întreabat-o pe ea dacă vrea cola și popcorn și după răspunsul afirmativ pe care l-a primit a fugit să și cumpere. Apoi a revenit cu un telefon de la ”popcornărie” să întrebe și ce cantități să achiziționeze. Ea a fost așa de discretă că numai fetele de la casele de bilete nu au aflat răspunsul. Ziceai că nu vorbește la telefon ci că îl încurajează pe Moți. Apropo de Moți, să îi dea Dumnezeu sănătate, că mare bucurie îmi aduce în fiecare săptămână.

A început filmul. De fapt au început reclamele. Tari reclamele. Nu mai țin minte exact la ce erau dar prima a fost tare de tot. Tare proastă. Pe urmă au început teaserele și mi-am făcut programul cu Cristina și pentru luna următoare. Urmează să apară unul cu Bobiță junioru care cred că o să fie foarte mișto. Ăla e primul pe listă. Și începe filmul cu adevărat. Filmul nu e rău, dar nici vreo capodoperă. Nu știu de ce, de fiecare dată când îi lovea visul pe protagoniști eu mă gândeam la pastile. Iar vis, iar droguri. Și dacă nu visau ăia într-o veselie. Cristina zicea ceva de Matrix dar i-o tot la pilule rămăsesem. Ei tot visează până la sfârșit și aproape de final începusem să visez și eu. Dacă nu mă făcea Cristina atent, pierdeam și finalul. Ca și în film, a fost nevoie de o lovitură ca să mă trezesc. Nu vă faceți griji, că nu a dat tare. A dat cu sete. Sau așa am înțeles eu. Am vrut să îi cumpăr o cola dar a zis că ea ține la siluetă. La 40 de kilograme cât are ea, nu prea am înțeles la a cui siluetă ține, dar am trecut și peste asta.

S-a terminat și filmul. Nesimțiți ăia de la mall ne-au ars și cu banii pe parcare dar asta e. Am plecat acasă. Cristina mi-a promis că data viitoare aleg eu evenimentul la care mergem. Asta dacă mai mergem după ce postez relatarea din această seară. Vă las să vă odihniți până mâine seară când o să vă povestesc cum a fost la stand-up, că mâine mă duc la stand-up la Nuami.

P.S. Dacă vreți să mergeți la un film la care să vă relaxați, ăsta cu Dicaprio e perfect pentru relaxare. Pun pariu că după o oră, jumătate dintre voi, o să visați la fel de adânc cum visează japonezul.

P.P.S. Am exagerat când am descris-o pe Cris. Ea e doar antisocial. În rest e chiar ok.

Read Full Post »

Alex și Cristina

Episodul doi al serialului dedicat curselor de mașini îi are protagoniști pe Alex și pe Cristina. Sanda a adandonat sportul din cauze care țin de ordin tehnic. Nu a găsit cască în formă de pălărie. Și i-a luat locul Cristina. Cum care Cristina? Cristina vecina! În minutele care urmează vă voi prezenta dialogul pe care l-am citit eu pe buzele protagoniștilor:

Cristina: Cât mă bucur că pot să merg cu tine Alex. Uite, ca să nu ne plictisim, am luat și o culegere de snoave și alte caterinci populare ca să îți citesc pe drum. O să ne distrăm să ști. Îți plac bancurile?

Alex nu răspunde, fiind foarte concentrat la cursa care urmează și cu gândul neîncetat la Sanda.

Cristina se gudură bucuroasă că pleacă într-o nouă aventură și continuă: Nu mai plecăm odată, că tare emoționată mai sunt?

Și au plecat. Cristina citește bancuri. Care mai de care mai haioase. Îți poți da seama ce haioase sunt după cum râde Alex. Prima oară când a râs era deja jumătatea cursei. Dar i-a trecut repede. Vecina are nervi tari și insistă. Alex are și el nervi tari și o zdruncină elegant folosinduse de mașină. Și îi iese. Cristina se lasă păgubasă cu bancurile și spre final îi mai aruncă doar o ultimă replică menită să îl provoace pe pilotul nostru atât de greu încercat: Uite acolo, o să treci peste un iepure.

Alex: Ai luat iepurii?

Cristina: I-am luat dar au rămas la Sanda.

Și Alex o mai zdruncină odată. Urmează finalul. Nu știu pe ce loc au terminat de data asta dar acum sigur Cristina a fost de vină.

Aici e cursa dacă sunteți curioși să vedeți cum a fost: http://www.youtube.com/watch?v=ICse8tnLRcA

 A fost Cristina și cu voia lui Alex și dorința mea ascunsă urmează Simina. Asta dacă îmi aduce căciula înapoi și îi găsim cască. Deși asta s-ar putea dovedi a fi o problemă fără ieșire întrucât cască tricotată eu nu am văzut și nici nu am auzit! Ne vedem etapa viitoare când vă pregătim noi surprize!

Read Full Post »

Adio Vamă!

Am fost la Vamă. Ieri 18 septembrie. Vroiam să o mai văd odată pe anul ăsta. Îmi era dor de ea. Mi-am luat de acasă sticla de vin, paharul împrumutat de la Garsonieră, pătura și inima în dinți. Aș fi vrut să sărbătoresc finalul verii pe care îl anunță toate buletinele meteo și să îmi mai alung din gânduri. Zis și făcut.

Ajung în Vamă cam pe la 11 noaptea. Prietena mi-a scris că mă iubește, deci acum chiar că sunt toate bune. Cum ajung la destinația cu pricina, încep să mă mir de numărul mare de cetățenii care populează strada. Îmi spun în gând că s-ar putea să am noroc și să fii dat peste Spirală și poate pică și cevă ”yoga”. Când colo dezamăgire maximă: era nuntă. Cobor ușor pe Magheru, că poate văd mireasa și am și eu noroc și ce să vezi: îmi iese în cale. Curat ghinion. Așa mireasă urâtă nu am mai văzut de la formarea poporului român. Că dăcă Traian purta coif, înseamnă că Decebal era mireasa și mireasa asta era mai urâtă decât un dac bărbos. Era clar că seara nu se va desfășura sub cele mai bune auspicii dar am continuat cu încredere călătoria. Trec de Garsonieră și de Goblin și ajung la Expirat. Parchez mașina frumos, îmi iau pătura, sticla, paharul și mă așez pe nisip. Din principiu, nu beau înainte de 12 noaptea ca să nu mai zică mama că beau câte două zile. Privesc cerul. E așa senin că pot să văd majoritatea constelațiilor cunoscute. După 10 secunde în care am identificat Carul mic și Luceafărul (că eu doar pe alea le mai recunosc), încep să mă gândesc la Eminescu. La ce s-o fi gândit el când a scris La steaua? În nici un caz la ce mă gândesc eu când aud de Steaua! Apoi îmi aduc aminte că atunci când eram mic, îmi povestea Tata, că la Vamă, atunci când era el mic, a eșuat o navă grecească și așa a văzut și el prima oară portocale. Dăcă stau să mă gândesc când am văzut eu primă oară portocale mă ia amețeala. Vara asta nu eșuat în localitate decât maneliștii și sindicaliștii, vorba tatălui meu.

–         Mă Ioane, am trecut prin Vamă în drum spre Bulgaria, și când am deschis geamul a început să miroasă a sindicaliștii de Eforie. Au început ăștia să facă și programe pentru sindicaliștii în Vamă? Unde îi cazați? În corturi? Sau direct pe plajă? Că tu de fiecare dată când vii de la Vamă ai hainele pline de nisip dar nu te bronzezi niciodată!

Avea dreptate Tata. Și cu sindicaliștii și cu bronzul. Bine că a mai trecut timpul. E 12 fără 10. Pregătesc sticla și tirbușonul. Acum îmi aduc aminte lă azi e ziua lui Cilică. L-aș suna dar e cam tărziu și are copii mici. Încă un motiv să sărbătoresc eu deși el nu ma chemat să mă cinstească. Nici eu nu l-am sunat dar măcar eu am o scuză. Sunt cu capu’. El nu e cu capul, el e cu Ade. Ade e soția lui ca să nu înțelegeți greșit. Tocmai a trecut de ora 12 și desfac sticla. Îmi pun în pahar, pun dopul la sticlă și când să beau, vărs vinul pe mine.

–         Se face special, de la Nașu pentru Finu!

 Așa se aude dintr-o mașină care se aproprie și care îmi doresc din suflet să fie mașina poliției. Nu că polițiști ar fi manelari, că nu sunt. Nu sunt toți. Doar majoritatea.

–         Și zi tu  Adriane!!!

Și trece mașina de mine, și se mai aude una și încă una. Și trec toate de mine și se tot duc. Le urez și eu să se ducă după Colea și după Gică și îmi pun din nou vin în pahar. Și nu s-au dus. Ba mai mult s-au întors. Și s-au oprit la 30 de metrii de mine. Trei mașini de sindicaliștii în devenire plus Adrian și Salam. Și am vărsat vinul din nou. Neamurile lor toate, cinci generații înainte și cinci generații după, le-am vizitat verbal. Cum vinul era de calitate, am renunțat să îl mai vărs pe haine, i-am pus dopul și am concluzionat că fie viața cât de grea, manelele au contaminat și Vama. Și mi-am luat adio!

P.S. Chiar a fost ziua ta, și nu am apucat să te sun. La mulți ani și să îți trăiască famelea!!! 🙂

Read Full Post »

Sonia

Weekendurile la București mă consumă enorm. Nu știu de ce. Cred că din cauza aerului poluat și a umidității care odată cu apariția zilei de vineri, crește incredibil.

M-am întâlnit cu Codruța și cu băieții și am bârfit-o nițel pe Adina până a venit și ea. Apoi am continuat bârfa împreună cu ea până a plecat. Apoi am bârfit-o din nou.

Când a apus soarele am plecat cu Bobby la concert. Ce frumos e la concert. Data viitoare am să vorbesc cu organizatorii să înceapă mai devreme ca să pot să prind și eu finalul. Cam așa a fost vineri numai că totul a fost la superlativ. Mai puțin meciul cu Albania care a creat o atmosferă atât de neprietenoasă la bar de nici nu mai știu exact cum m-am trezit de dimineață.

Sâmbătă. Sâmbătă ce să vă mai zic că nu știu cum am făcut să treacă mai repede. M-am plimbat toată ziua cu Olteanu. Am făcut sport. Am vizitat Centru. Am trecut pe la Birou. Am verificat Criza. E plecată în concediu. Poate la mare sau poate în Africa. Că pe Gabroveni nu e și nici pe Smârdan.

Duminică. Duminică e poveste! Nu știu ce se petrece în sufletele voastre dar pe mine Sfânta Taină a Botezului mă copleșește îngrozitor. Îngrozitor! Am niște emoții de fiecare dată, ceva ce nu vă puteți închipui. Mai ceva ca fericiții părinți! Pe bune asta! Și ce fetiță frumoasă. Seamănă cu măsa. Dacă semăna cu Mario era periculos. Dar asta e o altă problemă. Vorba proverbului: spune-mi cu cine pleci la botez și sigur o să te întorci vesel acasă. Proverbul funționează doar la mine. Și la Șorici că el mă aduce acasă. El sau Ambulanța. Acum am avut noroc.

La botez o grămadă de lume bună. Nu dau nume că o să vedeți pozele în CanCan în citeva zile. Muzică frumoasă rău. Mai spre final s-a stricat un pic dar nu mai rămăsesem decât eu cu Mișu, cu Nașu, și cu Mario. Plecaseră și ospătarii, și bucătarii și luna de pe cer. Atracția serii, în afară de Sonia binențeles, a fost Ozana.

Cum care Ozana? Nu o știți pe Ozana? Ozana cea frumos cântătoare. Așa scrie pe Youtube sub un clip cu Ozana. Cică acum foarte mulți ani, când nu era un nume, Ozana a făcut cunoștiință cu un prieten. Dialogul a decurs cam așa.

–         Bună, eu sunt Ozana. Ozana Barabancea.

–         Bună, eu sunt Matei. Matei Ambrozie.

Și le-a mers bine împreună. Cam vreo câteva săptămâni. Că pe urmă a aflat că nu îl chema Matei Ambrozie și a fugit. Nu chiar a fugit. Sa deplasat ușurel dar grabnic. Dar și asta e altă poveste. Dacă aveți posibilitatea, mergeți să o vedeți pe Ozana. Merită. Și a cântat și cu Dan Nicolau care mie îmi place și mult. Buni amândoi.

Să fii sănătoasă Sonia. Să crești mare și voinică. Să fii cuminte și să nu faci ce face unchiu Ion. Nu e bine. Să fii sănătoasă.  Nu știu de ce se spune că să crești voinică. Cred că nici fetelor voinice nu le place asta. Dar să fii sănătoasă și fericită. Să îți ajute Dumnezeu!

Read Full Post »

Luna amintirilor

Am asistat astăzi la o discuție între o mămică și o fetiță. Și mi s-a făcut dor de copilărie. Așa că m-am decis să dedic luna septembrie retrăirii copilăriei și adolescenței. De azi mă apuc să recitesc cărțile copilăriei și cam tot ce aș putea să mai fac să îmi aduc aminte de cum era când eram mic. O să merg luna asta și la câteva spectacole de teatru și la ceva concerte. Poate mă duc și la Țăndărică să văd măcar un spectacol că tare mult îmi plăcea când eram mic. Vineri mă duc la un concert de hip hop. Asta nu e chiar legat de copilărie dar îmi place mult și nu vreau să ratez momentul. Aștept propuneri și sugestii. Mai există vreunul printre voi care vrea să mai fie copil măcar un pic?

Read Full Post »