Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2010

Clipa

E groaznic să aștepți în zadar,

Un zâmbet ce și așa, îl simți tot mai rar,

 De parcă și timpul cu tine-i din ce în ce mai avar,

Dar totuși tu speri că va apărea să-ți dea o speranță, măcar.

Nu judec eu faptele, nu am putere,

Nu am nici curaj, nu simt nici durere,

Nu mai am nici vise, nu mai simt plăcere,

Imi fac loc printre voi, căci viața mi-o cere.

Mă așez din nou în colțul din care,

Ți-am scris primă dată-o scrisoare,

Și ce ți-am scris atunci pare,

Că-i tot mai departe, aproape în zare.

Simt că undeva ți-am greșit.

Poate așa e normal să te porți cu mine sau poate nu merit,

Nu am fost și nu voi fi niciodată smerit,

Sunt aceeași persoană care cu un cuvânt te-a cucerit.

Nu am să îți mai cer nimic NICIODATĂ,

Dar atât cât voi trăi pe lumea asta ciudată,

Voi plânge retrăind clipa aceea minunată,

Cu care ne-am amăgit, NOI, odată.

Anunțuri

Read Full Post »

M-a sunat zilele trecute Bobby și mi-a spus că sâmbătă de dimineață am treabă și să nu îmi fac program și nici să nu mă duc cu Tranquillo la colindat prin Centru vineri seara ca pe urmă să duhnesc a cine știe ce „parfum” toată sâmbăta. Trebuia să îl iau pe Moș Crăciun de la aeroport, unde ateriza cu sania, să îl duc la o cafea ca să îl revigorez nițel și apoi să îl conduc la serbare la copii. Zis și făcut.

L-am sunat pe Moșul. Mi-a zis că a trimis prin Oana Bucur costumul la București și să mă duc să îl iau de la ea și să cumpăr și niște mâncare la reni că după atâta drum o să li se facă și foame. Mi-a mai zis el câte ceva și legat de Tranquillo dar asta nu vă spun acum.

Vineri spre sâmbătă noaptea nici nu am putut să dorm. Nu de emoții că mă întâlnesc cu Moșul. A dormit pe la mine o creștină care nu avea cu ce să intre la ea în casă, și dacă nu a sforăit săraca. Așa pățesc și eu după ce „gâlgâi” ceva mai consistent pe la Expirat. Dar asta e altă poveste.

De dimineață am dat repede fuga la aeroport. Când a văzut Moșul câtă lumea era acolo, m-a sunat și a schimbat locul de întâlnire. A zis că ne vedem pe școală. Cică să îi aduc acolo cafeaua. Și uite cum alergam eu, cu cafeaua cumpărată de la Gogoașa Înfuriată, dintr-un capăt al orașului în celălalt. Bine că ne-am întâlnit. După ce i-am povestit câte ceva despre copii, l-am condus la clasă. Exact la fix am ajuns când copii se pregăteau să îi cânte ceva.

Și să vezi bucurie și veselie. Minunații copiii. I-au spus poezii, au cântat, au promis că o să fie cuminți și că o să învețe bine, că o să citească și o să o asculte și pe domnișoara învățătoare Cătălina, care de altfel, l-a impresionat până și pe Mos Crăciun. Moșul le-a adus cadouri cu păpușele la fetițe și cu mașini și utilaje la băieții.

Din câte am observat, copiii din ziua de azi cresc mult mai repede. De exemplu Geani. Lui Geani trebuia să îi aducă Moșul un Gillete 4. Avea Geani o mustăcioară cam ca a lui Costel de la Deko în clipul lu’ Grasu. Robert pe altă parte, mai are puțin până să atingă kilogramele lu’ Micuțu celălalt personaj din același deja faimos clip. Cred că îi place pe la Mac. Și tot așa fiecare copil în parte a primit cadouri și la sfârșit a primit și domnișoara învățătoare Cătălina care nu a vrut să stea pe genunchii Moșului, dar a promis că o să îi învețe multe poezii și multe cântecele pe copii.

Pe urmă l-am condus pe Moșul la sanie că țipa Rudolf ca din gură de ren, că ar trebui să se grăbească din cauză că trebuseră niște polițiști pe acolo și i-au transmis să își mute sania că altfel o să o ridice.

Și uite așa a plecat și Moșul către alți copii, dar a promis că se întoarce să îmi aducă și mie un cadou chiar în seara de Crăciun. Să aveți Sărbatori Fericite! Mă duc la petrecere!

Read Full Post »

Întâmplarea pe care o veți afla în continuare poate părea banală pentru cei mai mulți dintre voi. Am fost cu fratele meu la plimbare prin oraș. Pentru mine nu e deoarece, eu cu fratele meu nu am mai fost împreună prin oraș de vreo 10 ani cred. Când m-a sunat acum câteva ore, m-am și speriat. Mă așteptam numai la rele. Dar surpriză mare, cică are și el vreo două ore și ar vrea să le piardă prin centru. Hai fratele meu că merg cu tine, nu te las să te plictisești, i-am adus la cunoștiință și în cinci minute eram deja în mașină.

 – Ioane, eu vreau să mergem la Cocor. Că cică mare frumusețe ce e.

 – Mergem fratele meu și la Salzburg, că mare frumusețe e și pe acolo.

 – Hai să începem cu Cocor și dacă câștig la loto te duc la Salzburg.

Așa că mi-am luat și la reverede de la Austria și am plecat spre Cocor. Cum nu mai folosesc nici mașina și nici televizorul de vreo trei luni, când am ajuns la Unirea, era să fac infarct. Duminică la șase jumătate seara cred că erau 1000 de mașini între Unirii si Romană.

– Băi uscatule, au ieftinit ăstia combustibilul?

– Nu Ioane.

 – Ce zi e azi?

 – Duminică Ioane.

 – Au dat vreo lege în care te obligă să mergi cu mașina duminica seara?

– Nu Ioane.

– Ce fac ăștia toți în oraș?

 – Pagubă Ioane.

 Până aici mă lămurise. Am făcut noi de trei ori stânga și am urcat și două etaje la parcare și uite că am ajuns și în Cocor. Frumosssssssssssss la Cocor nu e. Nu a fost şi spre ghinionul ţopârlanului de Bucureşti, nici nu va fi vreodată. Aşa că după o tură foarte rapidă prin cele cinci etaje din care am reţinut cam când îţi poţi recupera banii pe care ţi datorează o societatea căreia i-ai cerut insolvența, am traversat strada către Centru Vechi zis și Istoric. De ce îi zice Centru Vechi și Istoric am să mă mai documentez și am să vă povestesc altă dată. Și mergem noi ce mergem pe straduțele aflate în reparație de ceva timp, cu mine pe post de ghid.

– Uite aici e Elephantul, uite aici mi-am rupt blugii, acolo Fire, aia e de stundenți, aia de microbiști, aia e cu bomboane, acolo are bere la metru, acolo la litru, aici e cu fete vesele, dincolo cu băieți veseli, aici e cafeaua bună, aici mă iubește ospătărița și tot așa până când l-am adus la zi cu informațiile despre minunatul nostru loc de distracție. După prezentarea mea care a cam ținut vreo 20-30 de minute, fratimiu afișând o figură pe care se citea surpriza, mă întreabă uimit:

– Auzi mă, tu te-ai îmbătat în toate astea?

 – Nu Alex. Nu am reușit la gay și la pastilați. În rest cam peste tot. Dar noi nu bem nimic?

 – Găsim și noi pe undeva un vin fiert?

 – Cum să nu, la Niste Domni si Fii.

 – Hai.

 Și mergem la niște Domni. Intram noi în frumoasa locație unde era o aglomerație de nedescris. De fapt nu era aglomerație era chiar gol. O fatuca la bar și un băiat care strângea pahare.

 – Bună seara, îndrăznesc să încerc un dialog. Nu primesc răspuns deoarece domnișoara nu m-a auzit.

– BUNA SEARA, revin pe același nivel cu muzica care răsuna în local.

 – BUNA SEARA.

– E INCHIS?

– NU.

 – AVETI VIN FIERT?

 – NU.

 – SUNTETI SURDA?

 – NU.

 – PROBLEME LA MANSARDA AVETI?

 – NU E NIMENI LA MANSARDA.

 – DE CE URLĂ MUZICA CÂND NU E NIMENI IN BAR?

 – ??????

 Și am plecat. După rușinoasa înfrângere pe care am suferito în fața casnicului frate, am continuat excursia spre Banca Națională, unde zărisem noi un chioculeț unde se vindea vin fiert la pahar. Pe drum am mai achiziționat și doi covrigi de La Pâinică, care au fost și buni și mai aveau și alte chestii interesante pe care vi le recomand cu plăcere,un pic cam scumpii dar merge. Aici altă distracție. Un nene îl întreba pe unul din vânzători dacă carnați nemțești „e” din Germania sau e de Pleșcoi. Vânzătorul ca să nu rămănă mai prejos i-a răspuns că „e” din Austria dar dinspre granița cu Germania. Și îi vine rândul și lui Alex.

 – Vă rog frumos, două pahare cu vin și un calorifer.

 – Imediat, răspunde vânzătoarea. Pune femeia paharele cu vin încasează contravaloarea, și apoi revine cu întrebarea:

– Ce spuneați că mai doriți?

 – Un calorifer insistă uscatul.

Femeia rămâne surprinsă de cerere, parcă neânțelegând unde pusese caloriferele care erau de vânzare. Se uita la Alex, se uita la mine, și nu mai știa ce să răspundă.

 – Calorifer ziceți, se prinde într-un final. S-au terminat.

 În spatele nostru toată lumea avea niște fețe de ziceai că se schimbaseră iar banii și ei nu aflaseră. Ne bufnește râsul pe toți trei și mă pun iară pe plimbare cu al meu frate. Mai râdem noi și mai glumim, până ajungem la locul unde cumnată mea era la întânire cu fetele. Hotărât să beau ceva mișto, îi spun barmanului:

– Ai și tu ceva răcoritor, dar să nu aibă 0 grade?

 – Imediat vă fac ceva deosebit.

 – Deosebit de scump?

 – Nu, deosebit de bun.

 După vreo 10 minute de așteptare, apare omul meu cu un cocktail. Ceva cu verde și cu foarte multă gheață. Iau o gură și îmi îngheață creierul.

 – Prietene, îl abordez, câte grade are sucul ăsta „răcoritor”?

 – Vreo 30-32 cred.

 – Poate – 4 vrei să spui. De ce atâta gheață în zeama asta? A venit vara?

Și cu durerea de cap aferentă s-a terminat și seara mea în oraș cu fratele meu. Până data viitoare, când a promis că merge cu mine și cu Tranquillo să îi arăt cum e pe la Goblin, Revenge, Expirat și restul de cluburi prin care se boschetărește vineri și sâmbătă seara în Centru Vechi și Istoric al Capitalei.

Read Full Post »

Niciodata

Îmi pare că viața nu-i decât o imensă roată,

Se-nvârte până cade în a morții groapă;

Îmi pare că am mai trăit deja odată,

Fiecare clipă care acum mi-se arată.

Nu înțelegeam de ce  într-un sfârșit,când tot eu credeam c-am înțeles,

Se repeta același scenariu ce-mi părea fără sens,

Și fiecare nouă întâmplare ce-n fața se ivea,

Era la fel ca celelalte, purtând doar o nouă manta.

Până într-un final ce părea rupt din povești,

Când tu ai apărut și spuneai că vrei să mă cunoști,

Să ne iubim mi-ai spus apoi, căci suflete pereche pe noi tu ne simțeai,

Și orișice va fi pe lumea asta, până la capăt noi doi, fi-vom doar unul, tu credeai.

Eu te-am crezut atunci și încă cred ș-acum,

Nu poate să dispără totul într-o clipă, iubirea nu se face scrum,

Tu însă ai hotărât că e mai bine pentru amândoi, să ne vedem de drum,

Chiar dacă hotarârea ta nu va folosi niciunuia, nicicum.

Pentru o clipă chiar mi sa părut că nu e doar un vis,

Că pe Pământ poate există un colț de paradis.

Și deși tu îmi spui că nimic nu va mai exista,

Până când să exist voi înceta, un singur lucru în neștire îți voi repeta:

Ce simt eu pentru tine, NICIODATĂ, nu se va schimba!

Read Full Post »

Testament

Beau un pahar de vin din mostenirea de la Coana Mare

Ma uit si astept dar nu vine nimic folositor din zare.

Mai aprind candela odata, pentru ca așa făcea bunica,

Sperând că așa îmi acoperă și sufletul și frica;

Tot ce mi-am dorit a fost să îi amân clipa,

Și când se va-ntâmpla, eu să nu vad nimica,

Dar pentru că în viață, nicicând nu se întâmplă-ntocmai

Am fost acolo atunci când s-a întâmplat, fără să pot să spun un vai

Dar am simțit că acolo trebuia să fiu,

Să o conduc spre Liniște, într-un târziu,

Deși nici mort, nici viu, nici cum mai vrea Domnul să se întâmple,

N-aș vrea la nimeni să se mai repete.

Am plâns, m-am schilodit, și-o s-o fac tot mereu,

Nu vreau să mă ajute nimeni când mi-o fi mie greu,

Este durerea mea, și ea va fi mai mereu,

Eu nu mă plăng cu ea, nu ea vă reprezintă, și poate nici chiar eu,

Însă oricât veți fi de sinceri voi cu voi,

Nu veți găsi durere ca a mea, oricât a-ți căuta în voi.

Nu vreau să vă dau lecții, nu vreau nimic oricum,

Vreau doar să înțelegeți, că sufletul mi-e scrum,

Precum o pasăre măiastră ce-i blestemată să renască,

Dar e mereu lovită de-un blestem, și nici n-apucă o clipă să trăiască,

Sunt binecuvântat să pot să-mi amintesc,

De Coana Mare, ca de-un dar ceresc,

Și când constat că viața e chiar de la Domnul un gratuit cadou,

Eu doar constat ca pentru mine e doar un „minunat” cavou.

Read Full Post »