Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2011

Atenție vă rog!

Vă rog puțină atenție să-mi acordați,

Chiar de nu vă cunosc sau îmi sunteți chiar frați,

Atenție deci vă rog să îmi acorde toată lumea,

De azi îmi reâncep viața, anul, luna, săptămâna, lunea,

Am renăscut fără să fi murit vreodată cu adevărat,

De fapte rele dar și bune aveam sufletul prea încărcat și-ncercat,

Așa că am șters tot ce am făcut din inimă și minte,

Și pregătit sunt să încep să-nvăț din nou cuvinte.

Așadar toată lumea care poate și vrea să mă ajute,

Cu un cuvânt, o povață, sau chiar fraze mai multe,

Primesc tot ce puteți să îmi voi oferii cu o singură condiție:

Oricum veți folosi cuvintele în propoziție,

Să îmi producă o stare de bine, de liniște, de bucurie

Care să mă ajute să pot să îi învăț, la randul meu, pe alții o mie, 

Cum să renască și ei în pace, multă liniște și armonie.

Anunțuri

Read Full Post »

Stau

Stau lângă geam și îți aștept privirea.

E ca și cum aș aștepta să ating nemurirea.

Odată mă trezeam și te găseam privindu-mă de lângă geam.

Astăzi constat că nu mi-ai mai lasat din tot cea fost măcar un gram.

Încerc în fiecare zi să mi-te-alung din gânduri.

Nu mai pot să îți mai scriu nici câteva rânduri.

Mă uit într-o fotografie și îți admir zâmbetul.

Îți aud cuvintele în cap precum tunetul.

Îmi amintesc fiecare mângâiere.

Acum înțeleg de ce mi-ai spus atunci că dragostea piere.

Stau lângă geam și nu mai aștept nimic.

Mă simt aiurea, inutil și incredibil de mic.

Read Full Post »

Azilul Amanților (cred)

Ne-a povestit Blonda de o comedie bună și ne-a convins ea cumva că trebuie să mergem să o și vedem. Și ne-a dat și oră de întâlnire: 18.45. Și loc de întânire: în față la teatru. Și cum îmi place să nu întârzii la întâlnire la 18.46 eram acolo. Eu cu mine și cu niște tanti blonde mai în vărstă care nu semănau cu Blonda sau cu Thumbe.

Îmi zic că nu am ce să îmi mai zic în capul meu și dacă tot am ajuns la teatru măcar să văd spectacolul. Și mă pun la coadă la casa de bilete. După vreo cinci minute apare prima față cunoscută. Se uită la mine, îmi zâmbește și trece mai departe. După încă vreo zece apar în sfârșit Blonda cu Thumbe. Se uită la mine, îmi zâmbesc și trec mai departe. Mă gândesc că eu sunt de vină pentru că îmbrăcat foarte gros, cu căciula trasă până pe ochi și nebărbierit s-ar putea să fiu de nerecunoscut. Și continui să stau la coadă.

Reușesc să îmi iau bilet la piesă. Rândul 17 locul 3. Iară stau în margine mă gândesc, și mă duc să îmi las haina la garderobă. Când să intru în sală dau iar cu ochi de Blonda. Îmi zâmbește iar, mai frumos, și ia în brațe un nene în vârstă. În vârstă de vreo 140 de ani care era ori vampir, ori highlander ori statuie. Și iarăși zâmbind intru in sală. Îmi caut locul și primesc prima veste bună. Rândul 17 e ultimul din sală și are fix 5 locuri. Și doar primul loc este ocupat. Îmi iau locul conform instrucțiunilor de pe bilet și mă bucur de locul din dreapta mea rămas gol precum și de cel din stânga mea rămas la fel de gol. Îi mulțumesc Domnului că mi-a îndeplinit una din dorințele vieții mele și piesa începe. Și începe piesa foarte frumos. O fată foarte frumoasă se prezintă pe scenă. În spatele meu începe o altă piesă. Una care nu are nicio legătură cu comedia pe care venisem să o urmăresc. Mă întorc să văd ce se întâmplă și constat că două fătuci cu doi băieței nu reușesc să își găsească locul în sală. Binențeles că până la urmă una din fătuci vine și mă roagă să mă mut un scaun mai încolo ca să poată să stea și ea lângă prietenul ei. Mă mut un scaun mai încolo și îi las să își trăiască tinerețile. Și revin la piesă. Piesă interesantă dar cuplul de lângă mine e mai interesat să mă scoată din sărite. Există în piesa, pentru cine a văzut-o deja sau pentru cine o să meargă să o vadă, un „laitmotiv” al mamei personajului principal care se repetă de fiecare dată când se aude soneria. Atât de tare a reușit să fie impresionată vecina mea de acest lucru, încât de fiecare dată când se auzea soneria îi șoptea prietenului ei că vine Mami. La prima sonerie m-a bufnit râsul. A doua oară am început să mă enervez. A treia oară am tușit și a patra oară am tușit și i-am scăpat și un „MĂTA” printre dinți. A cincea oară cred că s-a prins că e enervantă și nu a mai zis nimic.

Și s-a terminat piesa. Pe o scară de la 1 la 10 primește nota 7. E de văzut. Dacă nu ai ce face într-o seara și te decizi să o te distrezi nițel e o alegere potrivită. Până la următoarea piesă pe care o voi viziona și pe care am să v-o prezint, le transmit celor care urmează să vizioneze piesa că Mami nu apare până la sfărșit. Cred că a murit vecina de nervi când a realizat că chiar nu apare. Pe curând!

Read Full Post »

Ceai pentru doi

Am pus apă în ceainic cam pentru două ceaiuri,

Am adăugat în cești și ceva zahăr, câteva cuburi,

Mai trebuie doar să te trezești,

Pe terasă apoi să mă însoțești,

Și apoi vom înfrunta împreună frigul și ceața,

Bucurându-ne în fiecare clipă de cât de frumoasă-i viața.

Read Full Post »

Hristos S-a Nascut! 🙂
Fie ca toate visele pe care le fauriti in aceste zile magice de Sarbatoare sa se implinesca si drumul strabatut pentru realizarea lor sa va aduca bucurie in inimi, iar in case, fericire si belsug.
Craciun fericit cu drag si dragii aproape!
Ta imbratisez de departe! Dragul meu bro, sunt mandra ca te-am cunoscut ! Te pup .

Iti trimit in dar o melodie superba!!!

http://www.youtube.com/watch?v=la6S-I_Kuco&feature=player_embedded#!

Acesta este unul dintre ultimele mesaje pe care le-am primit de la Ea. Ne-am cunoscut pe facebook acum aproape un an, când forțat de operația la coloană, m-am atașat foarte tare de pat și de calculator. I-am citit blogul minunându-mă cum un Om poate să arate atâta bunătate. Când Bobo și “Agenția“ au organizat o campanie de donare de sânge necesară pentru o operație îmi venea să îmi mănânc inima pentru că nu pot participa. Deși suferea de o boală grea de multă vreme și sunt convins că ura spitalele, Ea era acolo. Am văzut-o în toate campaniile pe care “Agenția” le organiza și la care participa cu o imensă bucurie de câte ori putea. Nu am întâlnit-o de foarte multe ori în realitate dar vorbeam mult pe net. De fiecare dată îmi dădea putere și reușea prin cuvintele ei să mă ridice deși în mod normal ar fi trebuit să fie invers. Am vorbit despre orice cu ea. Până și despre pariuri. Am simțit-o ca pe sora pe care nu am avut-o niciodată și pe care mi-ar fi plăcut să o am. Pe 8 ianuarie trebuia să ne vedem. P3 8 ianuarie se făceau 6 luni de când m-a părăsit și Coana Mare. Așteptam cu mare bucurie ziua de 8. Pe 6 ianuarie am aflat de la Mirela că nu se simte bine și că a fost internată în spital. Știam că nu o pot ajuta cu nimic și asta mi-a dat din nou sentimentul de “inutil”.

Ieri dimineață când am plecat de acasă eram foarte vesel. Avusesem o noapte foarte frumoasă. Am discutat foarte mult cu o persoană cu care mă înțeleg incredibil de bine, dormisem minunat, și mă trezisem cu chef de viață. Când m-am oprit la covrigăria de la Iancului să îmi cumpăr evident covrigi și i-am primit gratis mi-am dat seama că ceva nu e bine. Apoi când am primit ziarul cu anunturi tot gratis am știut că ceva urmează să se întâmple. I-am spus lui Șorici ce mi s-a întâmplat șI el m-a sfătuit să mă duc la bancă să cer un credit că poate sunt al nuștiucâtelea client și mi-l face cadou. Gina m-a sfătuit să joc la loto. Când am deschis calculatorul la birou am citit nenorocirea. Fata care făcea din fiecare zi o sărbătoare ne părăsise. Știu, toată lumea spune că a plecat într-un loc mai bun, mai fericit. Că Dumnezeu a avut nevoie de ea și de aceea A Luat-O la El. Noi însă mai aveam nevoie de Ea. Sunt mulți care au iubit-o și sunt mulți care o vor iubi mereu.

Odihnește-te în pace Magda și îți mulțumim pentru tot ce ai facut pentru noi. Îți promit că o să încerc să îți calc pe urme. Te vom iubi mereu!

Read Full Post »

Petrecere altfel

 M-am tot gândit zilele astea ce să organizez de Sfântul Ion. După atâtea ieșiri cu Tranquillo, știam sigur că mai vreau să văd cluburile din Centru doar în fotografii. Pe de altă parte, ceva trebuia făcut. Mi-am deschis o sticlă de vin și am plecat la colindat pe internet. M-am tot gândit eu ce m-am gândit și am deschis și a doua sticlă de vin. Am tot căutat pe internet până am adormit. Și cum dormeam eu mai bine, se făcea cumva că vorbeam la telefon cu prietenul meu Șorici.

– Auzi mă bețivule, adică vărule, ziceai că te apuci de stand-up dăla. Unde se duc oamenii să se amuze. Nu te mai apuci odată? Că mâine, poimâine se însoară vărul Tammy și trebuie să îi stricăm nunta cumva. Eu zic să îl angajăm pe ăla care e misogin, ca să facă mișto dă gagici, și să căutăm și un moldovean care se ocupă tot cu stand-upul, ca să îi enervăm și pe restul invitaților. Plus bonus il aducem pe Fernando de la Caransebeș să îi cânte ceva frumos și să îi facem și niște dedicații lui Ciumă. Auzi mă, crezi că a aflat Ciumă că m-am apucat să îmi fac casă la Otopeni? Că mă mir cum nu m-a sunat până acum să îmi zică că mi-o face el. Băi bețivule mă auzi? Aloooooo, Vulturul cheamă Finlandia, receptie! Bă, ai adormit?

Atunci am realizat, că nu e vis și săracu Șorici, bătea câmpii de ceva timp.

–         Vărule, ca să le iau în ordine, sincer să fiu, nu mai știu ce m-ai întrebat. Dar îți răspund și eu cam la fel de aiurea cum ai intrebat tu. M-am apucat să scriu ceva materiale pentru stand-up, dar când le repet în oglindă, și mă văd cât de bine arăt, mă râzgândesc și încep să defilez prin casă. Mă gândesc să mă fac fotomodel.

–         Băi Ioane, ziceai că nu te mai droghezi, ce dreacu ai?, țipă Șorici în telefon dar îl ignor și îmi continui gândurile.

–         Uite cum facem, la nuntă la Tammy, eu îi aduc pe următorii: primul pe listă Misoginul (Teo sau Theo), ăstă cred că o să îi placă mult lui Ciumă. Când s-o apuca Teo să zică ceva de femei, să vezi ce o să mai rădă Ciumă și o își amintească cum o ruga el pe Cioc (prietena atunci, soție acum), să nu mai facă pluta pe spate când merg la mare, că iară fug oamenii din apă de frică că au ajuns rechinii la mal. Îi mai aduc pe Moldoveni(Costel și Bordea), că ăștia sunt talent maxim. Trebuie să fie și niște moldoveni pe la nuntă, că altfel nu e nuntă. Mai ți minte când au fost ei la nuntă la Iași și s-au întors de acolo cu paharele, tacâmurile și vesela de la masă? Parcă atunci au venit și cu ghivecele cu flori pe care le-au luat din restaurant, când a zis Ciumă că el e colecționar și are și ierbar acasa. Apoi ca programul să fie complet, mai îl mai aduc și pe Olteanu (Bobonete) ca să fie și un reprezentant al miresei. Pe Fernando îl punem să cânte când aduc ăia sarmalele ca să poată mesenii să arunce în el cu furculițe și cu ce or mai avea la îndemână. Dar tu plătești BGS-ul. Că altfel nu aduc pe nimeni.

Și cum băteam noi câmpii că nu aveam ce face, am realizat ce trebuie să fac anul ăsta de Sfântul Ion. Fără tămbălău, fără muzică care să îmi spargă creierii (e de ajuns băutura pentru asta), liniștit, am invitat câțiva prieteni la un spectacol de stand-up. În ordinea interpretării au prestat Teo, Vio și Costel și din cutie Vlad Dobrescu. Toată lumea bucuroasă, veselă și fericită, mai puțin absolventul de management și o familie mai mare de cetățeni care au venit să ia masa la un spectacol de „caterincă”. Nu știu exact cam cum au reușit să înghită ceva având în vedere că cam la două minute, Teo le mai oferea câte puțin „desert”. În plus am mai aflat că anul ăsta unul din oamenii care este foarte important pentru mine se căsătorește. Asta a făcut petrecerea și mai frumoasă. Și pentru ca petrecerea să fie întradevăr reușită, la 12 eram deja în pat. Să aveți un an bun, să vă ajute Dumnezeu, să fiți sănătoși și la pungă groși! La mulți ani tuturor!

P.S. Când vă puneți pe gânduri, nu amestecați cu băutura. Nu folosește la nimic!

Read Full Post »