Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2011

Astăzi

Astăzi este o zi frumoasă.

Ninge încă de ieri dimineață și zăpada aproape mi-a intrat în casă.

E vineri douăzeci și cinci februarie anul 11 după alții două mii.

La Brașov, astăzi, se vor căsătorii doi copii.

Nu am ajuns să mă bucur cu ei așa cum mi-aș fi dorit,

Dar vreau să le spun încă odată ce am simțit,

Atunci când pentru prima oară eu i-am privit:

Păreați doi puști de vreo șaișpe ani sau chiar mai puțin,

Care descoperă lumea puțin câte puțin,

Pentru care nu există probleme de nerezolvat,

Frumoși, veseli, inocenți, curajoși și cu suflet curat.

Am văzut eu mai multe lucruri când mă uitam cum vă jucați,

Sau în clipele în care vă sărutați.

Îmi doresc ca de fiecare dată când am să vă reântâlnesc,

Tot copii fără griji să vă găsesc,

Și să fiți fericiții până la adânci bătrâneți,

Să știți de la mine că sunteți perfecți.

Anunțuri

Read Full Post »

Doi îndrăgostiți

Ea, mă ținea de mână și îmi povestea plângând,

Că mică fiind, punându-și busuioc sub pernă,

I-a povestit bunicii, cum s-a trezit visând,

Un băiat cu chelie, ce e drept cam urât, care a făcut-o să plângă.

Au trecut ani de când ea a visat în noaptea aceea, băiatul cu chelie,

Și multe s-au întâmplat în viața ei, bune și rele.

Însă atunci când l-a văzut în fața ochilor, pe băiatul acela din visul din copilărie,

A simțit cum îi intră direct în sânge, în creier, în inimă și în piele.

El mă privea în ochi și îmi spunea cât de mult o iubește,

Și cum iubirea pe care a visat-o întreaga lui viață,

Acum, alături de Ea, fără să se prefacă, o trăiește,

Și am simțit atunci cum ce avea în suflet i se întipărea pe față.

Apoi i-am tot privit pe amândoi cum respirau a fericire,

Cu fiecare gest pe care îl făceau și din care vedeai dragostea lor firească.

Era în jurul lor atâta veselie, atâta cântec și atâta bucurie,

Incât Timpul se oprise să-i privească.

Mă tot gândesc la ei de ceva timp.

Mă bucur că i-am cunoscut și nu vă mint

Când spun că nu am văzut în viața mea ceva mai frumos,

Decât acea pereche formată din Ea și acel băiat chelios.

Read Full Post »

Cireașa din Alexandria

Ingrediente.

Se iau 9 bucăți pseudo-bucătari. Alin, Amira, Cătălin, Ela, Elena, Mi’ai, Miki, Sorin, Thumbe. În ordine alfabetică. Se aleg câteva feluri de mâncare. Se aleg 2 zile și apoi rămânem la ce au stabilit Amira, Elena și Sorin. Tot în ordine alfabetică. Se face lista de cumpărături. Amira face lista. Mi’ai, Miki, Sorin și Thumbe pleacă la cumpărături. Ajunge doar Sorin (să îți dea Dumnezeu sănătate Șefule). Tot în ordine alfabetică. Mi’ai pune bucătăria. (să îți dea și ție Dumnezeu sănătate și ce îți mai dorești și încă nu ai). Se stabilește o zi pentru executarea operațiunii. Duminică – 06.02.2011.

Rețetă.

Se face duminică. Ridicăm primul bucătar – Elena – de acasă cu tot cu plăcintă. Plăcintă de mere. La semafor stânga pe stradă (care stradă???), apoi la bulevard dreapta (care bulevard???) și iară dreapta pe prima stradă (aproape stradă). Mai departe adăugăm al doilea bucătar – Sorin – la mașină cu tot cu cumpărături. Între timp o stropim pe Elena cu niște apă sfințită să o trezim. Nu ne reușește dar facem atmosferă în Drumul Taberei (urlă pe stradă). Închidem echipa cu Miki Priki şi plecăm spre Bucătărie. Pe la Mogoşoaia. Pe Calea Griviţei Elena are o tentativă nereuşită de a sări din maşină şi una şi mai nereuşită să continue cu metroul. Se mulţumeşte cu o gumă. Continuăm drumul către Mogoşoaia şi după două ture pe la Buftea nimerim bucătăria. Aici ne aşteaptă deja Ela, Mi’ai și surpriza zilei: doamna Aurelia. Apare și restul bucătarilor care au muncit în schimbul de noapte, fiecare pe unde a avut de muncă(Thumbe a dormit). Și ne apucăm de treabă. Pasul unu: cafea – toată lumea trebuie să se trezească în afară de mine și de Sorin. Noi am avut cafeaua noastră.

Ne apucăm de treabă. Fiecare face câte ceva. Unul taie ardeii, unul ceapa, altul usturoiul și tot așa până la mine care tai frunzele de pătrunjel. Cam din topor, dar măcar frunzele pe care le tai eu se pot folosi în mâncare. Noroc cu doamna Aurelia care drege ciorba de perișoare cu niște borș (producție proprie).

Pauză. (să fiarbă ciorba și să scadă nițel tocănița)

Asta e operațiunea care ne iese cel mai bine. Am halit 10 plăcinte cu mere de la Elena care au fost delicioase. I-am spus să îmi dea și mie rețeta (adică să îmi spună de unde a cumpărat-o).

Amira realizează că lipsește ceva din meniu și toată lumea revine în bucătărie (să o întrebe pe doamna Aurelia dacă nu ne ajută și cu un pilaf cu ciuperci).

Rețetă din nou.

Debandadă maximă în bucătărie. Deja se ascut cuțitele. Eu mă întorc la verdeața mea. Aici sunt șef. Nimeni nu poate să o toace mai rău ca mine. Și gata cu preparatul(preparatele). Am muncit și azi de m-am rupt în două. Noroc că m-a învățat Mi’ai să țin cuțitul că îmi tăiam sigur unghiile, degetele, venele.

Pauză din nou.

Se gustă preparatele. Minunate. Ciorba genială. Tocănița perfectă. Pilaful știe Miki cum e.

Desert.

Se execută drum până la Alexandria unde se află prietenii noștri alături de care urmează să ne bucurăm de ceea ce am pregătit noi în bucătărie. Străbunica, bunica și trei nepoți. Mori de ei dacă îi vezi. Merită fiecare clipă pe care am trăit-o în bucătărie și încă multe altele. Pe care le vom mai petrece împreună în aceeași echipă sau în altele.

Epilog.

Pe facebook exista un grup care se numește Cireașa de Facebook. S-au organizat în echipe de câte 4 sau mai mulți și gătesc pentru cei care au nevoie. O să se găsească mulți care o să spună că există și alte modalități de a ajuta pe cineva. Foarte frumos. Folosiți ce metodă vreți. Numai faceți ceva pentru cei care au nevoie. Și nu așteptați ca cineva să vă mulțumească. O să vă mulțumiți singuri. Spor la lucru Cireșarilor!

Read Full Post »

Machiajul miresei

Azi am participat la un eveniment care s-a intitulat – „Machiajul Miresei”. Nu, nu sunt pe cale să devin mireasă. Nici anul ăsta, nici pe viitor. Am profitat de faptul că a organizat prietena mea Ioana evenimentul (m-a rugat să o ajutși eu cu pot) și m-am gândit că nu toate viitoarele mirese or să vină cu viitorii fericiți miri și poate aduc și ele niște domnișoare de onoare. M-am bazat pe proverbul românesc – o nenorocire nu vine niciodată singură, și m-am înșelat. La norocul pe care îl am însă la mine până și nenorocirile vin singure. Glumesc. Cred că unul din lucrurile cele mai frumoase pe lumea este femeia care se pregătește să se căsătorească. Trecând peste pregătirile pe care eu sincer să fiu le găsesc inutile,obositoare și chiar enervante,  cum ar fi alegerea restaurantului sau meniului, selecția rudelor „de la țară” care trebuie să se figureze cel puțin în teorie pe lista de invitați și tot așa, repet lucruri cărora nu le găsesc rostul, cel puțin de când au apărut atâtea firme care să ocupă de tot ce ține de un astfel de eveniment și te ajută să te bucuri de momentul propriu-zis, deci trecând peste, mireasa e cea mai fericită femeie care există pe planeta asta. Cam așa simt eu femeia pe cale să se mărite. 

Nu au fost foarte mulți bărbați  la eveniment. Poate pentru că era în principal destinat femeilor sau poate că majoritatea bărbaților nu se machiază. Nu, nu vă faceți griji, nici eu nu mă machiez. Încă. În total au fost patru bărbați. Doi casătoriți și fericiți, unul fericit și pe cale să devină fericit și căsătorit, și cel mai fericit (adică eu) pe cale să descopere secretele machiajului. Am aflat de la cei doi soți, că după evenimentul în sine, nu rămâi cu foarte multe amintiri. Cică rămâi cu pozele în care mireasa arată într-un mare fel, binențeles dacă se pregătește în sensul ăsta, și cu nevasta. Asta dacă ești norocos.

Cu ce rămâne mireasa după noapte magică pentru care s-a pregătit toată viața? Exact. Numai Dumnezeu știe. Iar glumesc. Evenimentul a constat în realizarea unui machiaj al unei viitoare mirese de către make-up artistul – Irina Voicu. Fericita deținătoare a machiajului realizat de Irina se numește Ada. Ada urmează a se căsătorii la toamnă, prilej cu care i-am urat toate cele bune și ce se mai zice în cazurile astea și binențeles, i-am subliniat, că dacă are nevoie, de selecția domnișoarelor de onoare, ne(mă) putem(pot) ocupa cu cea mai mare plăcere.

A fost un eveniment interesant și de câte ori Ioana mă va mai invita(dacă mă mai invită) am să particip cu mare plăcere. Cică urmează și ceva pentru miri cu o prezentare de costume de bărbați asa că fiți pe fază domnișoarelor pentru că oricum tot voi hotăriți cum, când și de ce ne îmbrăcăm sau ne dezbrăcăm. Pentru mai multe amănunte, sau dacă vreți să participați la evenimentele pe care le organizează Ioana sau aveți vreo domnișoară să îmi prezentați vizitați http://casatorie.ro/. Dar doar dacă vreți să vă pregătiți de nuntă.

Țineti-vă bine. Mâine mergem să bucătărim. Particip la un concurs pe Facebook și m-am pregătit pentru asta în ultimele două săptămâni zi de zi. Țineți-vă bine deci zic pentru că mâine gătesc Cireșarii. O parte dintre ei cel puțin.

Read Full Post »

Blonda în bucătărie

Când ești învitat la masă de o blondă bănuiești întotdeauna cam ce o să urmeze dar nu știi niciodată ce o să primești și cât o să dureze. Cam așa se întâmplă și în povestea noastră. Ieri cam pe după prânz, Blonda se lăuda pe Facebook cu ce o să gătească ea. Cum foamea îmi domină existența, m-am înfipt mai tare în discuție și am primit invitația pe care o așteptam. Și fuga la Blondă. Nu chiar fuga că era un frig afară de nici pe Muma Pădurii nu ai fi lăsato afară. Am mers mai ușurel. Blonda mă aștepta pe geam. Am aflat la plecare că de fapt îl aștepta pe al ei Romeo care cred că s-a înzăpezit în niște „nămeți” prin Spania de nu mai vine.

Dar să revenim la Julieta noastră. Gazdă bună, nu am nimic de reproșat. M-a primit cu brațele deschise. Cum a deschis ușa cum a fugit în bucătărie. Nu prea am înțeles de ce prima oară dar apoi am văzut că de fapt nu fugea de mine. Își lua avânt să îmi sară în brațe. Nu a sărit foarte sus și am putut să o prind. Apoi am făcut cunoștiință cu locația. Mi-a fost prezentată în ordinea importanței. Întâi sufrageria, apoi bucătăria,calculatorul,frigiderul și cam atât. Restul nu sunt importante. Nici pentru ea nici pentru restul lumii.

Și purcede Blonda la gătit. Ce gătește nu vrea să îmi spună. La foamea care îmi domina fizicul nici nu conta foarte tare. Primul pas: condimentează puiul. Al doilea: taie morcovul. La al doilea morcov se naște prima dilemă. Câte kilograme trebuie să ai ca să tai un morcov? Răspunsul îmi vine automat: un cuțit ascuțit. Nu am să vă plictisesc cu toată desfăsurarea de forțe din bucătărie ci am să punctez doar momentele importante. Pe la pasul șapte a aflat că pe aragaz sunt desenate pozitiile ochiurilor. Mai pe la pasul 12 a descoperit că pe capacul oalei se aflu un termometru care indică temperatura din interior. La pasul 15 am aflat eu că strcurătoarea nu are fund și am trecut Blonda la munca de jos. Adică la șters apa de pe jos. Și tot așa, din pas în pas, până a fost gata puiul cu orez și cu legume și cu încă ceva. Ceva bun. Ceva suflet. Și a ieșit minunat. Doar că pentru un pui cu orez și legume care ar trebui să dureze 30 de minute,  3 ore jumătate e puțin cam mult. Dar dacă luăm în considerare faptul că Blonda ajunge mai des la Londra decât în bucătărie, toate astea îi sunt iertate. Până la o nouă experiență cu blonda în bucătărie, vă urez poftă bună.

Mă duc să mă distrez cu viitoarele mirese!!!

Read Full Post »

Din nou la teatru

Vă povesteam zilele trecute că joi am să revin la teatru pentru a viziona o nouă piesă. După ce m-a ajutat Sanda să citesc Idiotul într-o noapte, aveam nevoie de o nouă porție de cultură. Și ca să nu retrăiesc întâmplarea „haioasă” de săptămâna trecută, când toată lumea mi-a zâmbit și până la urmă am urmărit piesa alături de cuplul de îndrăgostiți la care nu vreau să mai revin, am hotărât că cel mai sigur pentru mine este să o iau pe Thumbe de acasă. La 18.15. Așa am hotărât eu, a aprobat și Thumbe, dar Facebook-ul nu și nu. Până la urmă a rămas la 18.30 și o alăturăm și pe Queeny grupului. Până aici toate bune și frumoase mă gândesc. Cu cât sântem mai mulți cu atât sunt șansele mai mari să mă recunoască cineva, mă gândeam eu. Dar ca de obicei gândurile mele nu sunt ancorate în realitate. Să continuăm să urmărim firul întâmplărilor. La ora fixată mă prezint la locul indicat. Calea Victoriei nr…… (ai emoții Thumbe?). Quenny dă ture prin fața blocului, aruncându-mi câte o privire din când în când. Eu îi fac cu mâna vreo 5 minute cam degeaba, semnele neavând efectul scontat. Sună Thumbe care mă anunță că mai întârzie fix 2 minute. Queeny continuă cu turele prin fața scării, eu cu datul din mânuță, iar la un moment dat mă trezesc cu o domnișoară la geamul mașinii.

–         Bună. Eu așteptam taxiul, dar dacă tot îmi faci semn de vreo 5 minute, m-am gândit că poate vrei să îmi spui ceva. Și zâmbește. Zâmbește frumos.

Eu îi întorc zâmbetul și ca să nu mă fac de cacao o refuz politicos, spunându-i că nu îi făceam semn cu mână de fapt și că din când în când îmi amorțește mâna și trebuie să fac ceva mișcări să îmi revin. Și continui să dau din mână ca nebunul.

Apare Thumbe într-un final și după pupăturile de rigoare cu Queeny se urcă în mașină. Pupături din nou. Îi explic lui Queeny că nu toți cei care folosesc mașini negre și dau din mâini sunt ieșiți la agățat și plecăm la teatru. Râsete, glume, veselie. Toate bune și frumoase vorba poetului până ajungem la teatru. Intrăm în hol ne întâlnim cu restul grupului cu care trebuia să ne întâlnim mai puțin Amira care are un fetiș cu întârziatul la spectacole. Asta e altă poveste și dacă mă lasă o să vă povestesc altă dată. Așadar, ne întânim noi în hol, unii se duc să fumeze o țigară afară, unii rămân în hol. Când spun unii ies la țigară spun restul în afară de mine, care am renunțat la obicei și oricum prefer căldura.

Mă așez pe unul din scaunele aflate în hol și îi aștept să termine. Termină ei țigările și încep să treacă prin fața mea îndreptându-se pe rând spre sala de spectacole. Thumbe, Queeny, Corina, Ionuț, Alexandra și tot așa.

Thumbe, Thumbe, încep să strig prin hol după nebună. Nimic. THUMBE, cui mă lași, ridic vocea nițel mai tare. Apelul meu disperat are efectul scontat și domnișoara se întoarce către mine. Mă uit la ea și nu îmi vine să cred ce se întâmplă. O bufnește râsul și pe mine plânsul. Numai mie mi se poate întâmpla așa ceva. Și intrăm în sală.

Începe spectacolul. Amira încă nu a ajuns încă. Blonda apare încă din prima scenă în piesa aceasta şi Thumbe e foarte veselă. E momentul în care o anunţ că am mai văzut piesa odată. Și o bufnește râsul pentru prima oară în timpul spectacolului. Trebuie să o auzi pe Thumbe cum râde. A auzit-o până și casiera teatrului. Piesa decurge foarte bine, glume după glume, Thumbe după Thumbe, însă din spate apare un concurent pentru Thumbe. Ăsta sa auzit până la Bar Fly. Au reușit amândoi să îi facă până și pe actori să râdă la un moment dat. Thumbe e nerăbdătoare să afle când apare și Blonda în piesă. Îi explic că nu apare  decât în prima scenă și iar o bufnește râsul. Pe ea, pe mine, și pe cei din jurul nostru care râd de noi de fapt. Într-un final apare Blonda. Thumbe îmi reproșează că am vrut să o păcălesc. Am vrut și mi-a și reușit. Blonda are niște replici savuroase, care o dezlănțuiesc pe vecina mea. Public e în delir, în timp ce eu mai am puțin și încep să delirez din cauza unei dureri de măsea. Se termină piesa și ne strângem cu toții să așteptăm Blonda. Apare, cu zâmbetul care a consacrat-o și cu o pastilă. Cum să nu îți treacă durerea de măsea când primești o pastilă?

Ne mutăm la Bar Fly. Continuăm cu râsetele, cu glumele, cu poveștile, cu bancurile, cu vaca melancolică, cu babele și cu bărbații din Alexandria. După vreo 3 ore de distracție ne retragem la casele noastre. Concluzia serii „e” două: prima – mergeți să vedeți „Regele Pomanagiilor” pentru că merită și a doua – majoritatea bărbaților din Alexandria au amante.

Cred că mă mut la Alexandria. Vă las să vă bucurați de ziua de vineri și ne revedem mâine seara când am să vă povestesc despre cum mi-am petrecut sâmbăta cu 30 de femei pe cale să se mărite. Na, să moară toți bărbații din Alexandria de ciudă!!!

P.S. Thumbe, încă mă mai gândesc dacă să îți public numerele

Read Full Post »

Facebook-ul e un instrument folositor. Mie de exemplu îmi folosește la destul de multe lucruri. Aflu noutăți despre cei cu care m-am împrietenit, primesc tot felul de invitații la o grămadă de evenimente, aflu cât de norocos sau ghinionist sunt zilnic, horoscop, vremea, concursuri și tot așa. Tot așa am aflat eu că Sanda e în concediu încă și că așa are timp să își dezvolte talentul în bucătărie. Așa a aflat și Sanda că nu trec prin cele mai momente ale mele și s-a gândit că ar fi bine să ne vedem și să mai stăm de vorbă și în plus îmi oferă și o ciorbă. Am stat eu și m-am gândit bine și după vreo 20 de secunde m-am hotărât să îl ascult și eu odată în viață pe tata care mi-a zis că de câte ori am ocazia să mănânc gratis să mănânc cât mai mult și am ales ciorba Sandei. Și am plecat glonț la Sanda.

 Am ajuns la Sanda care nu se mai oprea din „bucătăreală”. În afară de ciorba cu care mă amenințase și care cică era cea mai reușită din toate pe care le pregătise în viață ei, mai pregătea și niște fasole și pui cu ciuperci și smântână. Mi-au sticlit ochii când am auzit fasole și ca să mă dau specialist am întrebat imediat dacă a fiert fasolea în trei ape. Sanda mi-a confirmat că a făcut toate operațiunile necesare și că nu trebuie să mă tem de nimic. Și am purces la masă. Ce să vă spun: ciorba de văcuță a fost foarte gustoasă și morcovii aveau dimensiunea potrivită. Și dacă erau un pic mai mari nu era deranjant(asta ca să îl bucur pe Alex care s-a ocupat de tăiatul legumelor). Una peste alta, bună ciorba. Doar bună zic să nu își ia Sanda lumea în cap. Apoi a urmat fasolica. Splendid. Senzație. SPECTACOL. Sanda s-a întrecut pe sine. La sfârșit un pic de pui cu ciuperci și smântână care oricum nu mai avea loc dar pe care l-am îndesat cu forța în stomac doar de poftă. Bun și puiul dar fasolea incredibilă. Am zis sărut-mâna pentru masă și am plecat spre casă. Am mai citit câte ceva, am mai bârfit nițel pe Facebook și am adormit destul de repede. Reușesc destul de des să adorm devreme în ultima vreme. Îmi place asta. Mă odihnesc mai bine și am și poftă de viață mai multă. Numai că nu toate serile sunt la fel. Asta a fost destul de scurtă.

Cam pe la 12 noaptea, stomacul mi-a dat trezirea. Am urmărit odată un spectacol de stand-up în care un băiat Costel, cunoscut pe internet sub numele de Costel Deko, zicea ceva de citit Idiotul când stomacul nu te lasă să te odihnești și cum îmi făceam curaj de ceva vreme să încerc să citesc o carte așa de groasă, mi-am luat înima în dinți, am cules cartea din bibliotecă și am fugit repede spre locul de creație (sau recreație). Și m-am apucat să citesc. După vreo 15 minute, mi-am dat seama că numitul Costel avea ceva dreptate. Trebuie să mănânci ceva fasole ca să citești Idiotul și am lăsat cartea la locul de lectură și am revenit în pat deja meditând la cele citite. Costel însă, am descoperit eu, nu o cunoaște pe Sanda. Cum am descoperit? Să vă explic. Cele 15 minute de „Idiotul” m-au fascinat atât de tare încât după 5 minute am revenit la locul de lectură. Și nu l-am mai părăsit vreo oră. Și am tot citit toată noaptea cu pauze scurte de hidratare. Ori citesc eu prea repede, ori Costel nu a citit cartea, pentru că nu durează așa de mult să termini „Idiotul”. Dureaza cam două porții de fasole a la Sanda și te umpli de cultură.

Ca să nu fiu băiat rău și să mă bucur doar eu de cultură, data viitoare când mă duc la masă la Sanda îl iau și pe Costel. Să vadă și el ce bine gătește Sanda. Apoi îi recomand eu Dex-ul și Seria Harry Potter. Dacă nu le citește pe toate într-o săptămână să nu îmi ziceți mie Marcel. Până la următoarea experientă culinară vă recomand să citiți mai des și să mâncați mai puțin.

P.S.  Sanda, să nu fi supărată. Fasolea chiar a fost bună, numai că sunt eu mai sensibil la cultură.

Read Full Post »

Older Posts »