Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for noiembrie 2018

Recunosc ca nu citesc cat mi-ar placea si nici macar jumatate din cat citesc parintii mei. Ma mint singur zicandu-mi ca nu am timp destul dar ma mai apuca nervii din cand in cand si mai fac cure intense de lectura. Cand Teodor mi-a spus acum cateva saptamani ca va lansa o noua carte mi-am reluat curele intense. Daca el are timp sa scrie (lucru oricum destul de complicat si care necesita si ceva talent in sensul asta) trebuie sa gasesc si eu timp sa citesc. Binenteles ca Teo m-a invitat la lansare si binenteles ca nu am ajuns. Tot raul spre bine pentru ca am inteles ca a fost multa lume si este greu sa stai de vorba in aglomeratie. Am ajuns a doua zi la targ fix cat sa avem timp sa dialogam un pic despre ce am mai facut si ce mai putem face. Am luat cartea si autograful si dus la mall am fost. 

M-am apucat sa citesc de cum am ajuns acasa si nu am lasat-o pana nu i-am dat de cap. Cartea are doua parti. 13, cu noroc si Crima si alte povestiri. 13, cu noroc este o insiruire de povestiri, 13 evident. Sunt genul acela de povestiri in care, dupa ce le citesti, iti spui ca ai fi vrut sa treci si tu prin asa ceva. Talentul lui Teodor Hossu-Longin aici intervine, nu poti sa iti dai seama daca el chiar a trecut prin ele, stie pe cineva care a trecut prin aceste situatii sau sunt doar rodul imaginatie sale. Dialogurile sunt senzationale, personajele au un farmec deosebit iar finalurile sunt mereu surprinzatoare. O sa radeti, dar dupa ce le-am terminat de citit le-am luat de la capat. 

Crima si alte povestiri, partea doua a cartii, este o republicare a primului volum al autorului, volum care i-a adus si un premiu pentru debut. Este destul de complicat pentru mine sa incerc sa fac o recenzie in sensul acceptat al cuvantului dar recenzia mea ar suna cam asa: 

13, cu noroc este genul acela de carte de care nu te saturi si de care esti nedespartit pana o termini iar atunci cand o termini esti suparat ca nu stii cand mai gasesti ceva care sa te captiveze atat de tare. 

Felicitari Teo si spor la lucru! Astept, cu mare nerabdare, marfa proaspata si de calitate!

Reclame

Read Full Post »

Nopti pierdute

Am sute de nopti pierdute la fel si fel de evenimente muzicale. Mai multe ca multi dintre oamenii obisnuiti , mai putine decat altii care se invart ca si mine in industria asta. Mie imi place muzica in masura in care iti transmite un mesaj si/sau „are” instrumente. Nu insist pe chestia asta, gusturile nu se discuta. 

Eu am descoperit Pistol cu Capse mult dupa ce au debutat. I-am vazut la un moment dat si la TVR si asta m-a facut sa le acord mai multa atentie, sau, cum ar spune un om mai priceput in manuirea cuvintelor, sa imi aplec ureche cu grija. Le-am ascultat piesele cu multa atentie, ore in sir. De obicei cand fac cate ceva prin casa, gatesc sau fac ordine, intru pe cate un canal precum al lor si il las sa mearga pana la sfarsit si pe urma il reiau pana termin treaba sau trebuie sa plec. Baietii astia imi plac. Tarziu de tot am ajuns sa comunic cu Vlad sau cu Bebe dar asta pentru ca nici mie nu imi place sa ma bag aiurea in seama. 

Este greu sa povestesc eu cat de misto este trupa asta. Eu i-am vazut aseara in Expirat, la concertul de 15 ani. Un concert acustic, cu 21 de piese, mai vechi sau mai recente, cu un final de poveste si de povestit la batranete. Vlad ne-a promis un album in viitorul apropiat si sunt convins ca baietii se vor tine de cuvant si ca le vedi da o sansa.

La sfarsitul concertului am realizat cel mai scurt interviu posibil cu Vlad Staricu. 

Intrebare: Vlad, dupa 15 ani de Pistol cu Capse, „Fara Glorie”, cu o multime de nopti pierdute, se merita sa traiesti visul asta?

Raspuns: Bai Cataline, ai ramas pana la sfarsit sa ne asculti! Se merita!

As dori sa le multumesc lui Alex, Bogdan, Adi, Bebe si Vlad pentru o „noapte pierduta” cu zambet pe buze si in suflet si lui Vlad Staricu in mod special pentru invitatie. La clipuri trebuie sa mai lucreze baietii un pic si sa tina cont ca am facut 2 milioane de vizualizari in 3 saptamani cu un primul clip si cu al doilea aproape 500 de mii in 4 zile. In rest toate bune. Las o bucata aici pentru auditie, daca am reusit sa va conving ca merita. Bine, las doua 🙂 

Read Full Post »

Eu la un moment dat am vrut sa ma fac cowboy. Era un film cu șapte frați în care se dansa și se canta și aveau și pistoale. Se și băteau din când în când. Și era multă muzica în film. Îmi plăceau filmele cu împușcături. Mi-a explicat tata ca erau pistoale cu  capse. Chiar ne-a luat și noua la un moment dat.

Ce este clar este ca nu m-am făcut nici cowboy și nici nu știu pe unde a rămas pistolul din copilărie. Dar nu am uitat de pistolul meu cu capse și din când în când îmi amintesc și ca mi-ar fi plăcut sa cant la chitara. Cel mai tare m-am enervat când, acum câțiva ani buni, l-am descoperit pe un băiat care canta și la chitara și are și Pistol cu Capse. Și m-am enervat bine.

Ca sa fie completa povestea, ăștia care ați avut pistol când erați mici sau care n-ați avut dar ați fi vrut, sa știți ca marți seara la Expirat canta băiatul care îmi trăiește visul. Și ma duc sa îl ascult ca îl trăiește mișto! Pac-pac! 

Read Full Post »

Unu’din doi

Unu’din doi trebuie sa fie nebun. Este posibil sa fie amandoi dar unul este sigur. Cand stau sa ma gandesc ca astia doi hotarasc destine imi vine sa ma inchid in casa si sa mai ies la pensie. Cand spui ca cineva, nu dam nume, se gandeste sa imparta capitala in sase orase mai mici doar ca sa iti dispara tie locul de munca,trebuie sa te bazezi pe ceva. Aici sunt cateva variante. Ori ai informatii certe, cu dovezi scrise sau inregistrate, ori iei pastile la greu, cu si fara reteta, ori mixezi bautura cu drogurile mai ceva ca Jim Morrison in zilele lui bune in care era viu dar terminat. 

Sa analizam. Deci Gabita zice ca Livache vrea sa desfinteze capitala. Nu ma mai mira nimic. Ar putea sa o mute. Ce mare lucru pana la urma si Gigi a mutat Steaua din Ghencea, pe urma i-a mutat tribunalul numele in FCSB si iar Gigi a mutat FCSB-ul la Berceni. Nu m-ar mira daca m-as trezi intr-o dimineata si la Vremea de la Neata, Flavia ar termina cu stirile meteo din Alexandria. Pentru ca nu m-ar mai mira nimic. 

Dar sa zicem ca Livache nu vrea sa desfiinteze capitala si Gabriela chiar a luat-o pe campii spre Voluntari sau unde locuieste ea. Voi puteti sa intelegeti ca acesti oameni conduc tara? Finalul mi se pare chiar de scenariu de film si nici sa se faca un film dupa viata Gabrielei nu m-ar mira: cica Livache vrea sa o lichideze. 

Gabita, ne omori cu zile fata! Mai pune si apa in vinul ala ca te trezesti intr-o dimineata ca vrei sa schimbi sensul benzilor de circulatie sau, mai rau, sensul acelor de ceasornic! 

Noapte buna!

Read Full Post »

Da mama, sunt beata

Exact precum in melodia Deliei am avut bucuria sa intalnesc si eu, in acest weekend, o domnisoara guraliva. Stateam cu baietii la o tigara din asta electronica cand am auzit celebrele versuri. Prima data am crezut ca exact asta se intampla, fata canta versurile cu pricina. Cand l-am auzit si pe prietenul ei, un Flick in devenire, venind cu completarea: Si din cand in cand vomit intr-o galeata, m-am prins ca este vorba de o cu totul si cu totul alta poveste. Intr-o mana avea telefonul, intr-o mana un pahar cu vin. Era spre 3 dimineata. Stiu ca nu este sanatos sa fumezi la 3 dimineata dar eram si noi intr-o pauza. Dar ea nu era in pauza, era in focuri. 

Sunt la petrecere mami, la Vama Veche, cum ziceai tu ca e bine, zicea ea in telefon. Recunosc ca am consumat ceva pahare pe la Vama Veche si am trait cateva clipe emotionante de-a lungul timpului cu paharul in mana dar sa o sun pe mama nu m-am gandit niciodata. 

Da mama, sunt beata, sunt cea mai tare fata, insista duduia sa ii transmita doamnei care o adusese pe lume. Prietenul radea de mama focului. Radea si fata cu gura pana la urechi. Nu stiu cat de mult se distra mama ei acasa dar la un moment dat i-a pierit rasul brusc fetei si nu am inteles de ce pe moment. Dupa cateva secunde de liniste, fata a inchis telefonul. Atunci m-am prins ca se trezise leul de la autoritatea tutelara. 

A zis tata ca daca nu ajung in 20 de minute acasa, cu sau fara galeata, pot sa ramana sa dorm pe nisip la Vama Veche, unde pot sa imi gasesc si pereche, a zis fata de unde am inteles ca si leul avea ceva cunostinte muzicale dar era mai mult pe evergreenuri. 

Prietenul radea in continuare, radea copios si se simtea bine. Fata se trezise brusc din veselie si din betie si a adaugat. A zis tata ca pe tine te ingroapa mai langa granita, dupa Acolo, ca sa te mai gaseasca astia peste 2000 de ani si sa faca studii pe tine ca la cat alcool ai si tu in tine nu te descompui prea repede. Hai acasa, a zis prietenul dintr-o data, semn ca leul chiar stie sa sape o groapa. 

Da mama, sunt beata, varianta Delia, nu s-a cantat niciodata la noi la birou. Dar varianta live s-a intamplat de multe ori. Si ne-am gandit sa cumparam si niste galeti pentru urmatoarele cazuri de urgenta. O saptamana frumoasa si fara a fi nevoie de galeata sa aveti!

Read Full Post »

Mortii si vii

M-am gandit mai mult zilele acestea la ce s-a intamplat la Colectiv. Zic mai mult pentru ca de obicei ma gandesc de cateva ori pe luna. Am revazut documentarele, am vazut ce a zis unul dintre actionarii de la Colectiv. am retrait orele acelea nenorocite. I-am reauzit pe Banicioiu sau Arafat, mi-a fost iarasi scarba. Cand vad fetele copiilor care nu mai sunt azi in viata ma apuca plansul si ma cuprinde o ura incredibila. Si ma simt cel mai neputincios om de pe pamant. Cum ar trebui sa ma simt cand vad ca dupa trei ani nu s-a schimbat nimic? Ba chiar este mai rau. Vad zi de zi oameni la televizor care ne mint cu zambetul pe buze sau ne ignora ca pe niste gandaci. Vad gandaci in spitale si vad ca nu se repara sau se construiesc spitale. Vad sambata de sambata oameni care se uita ca prostii la niste lumini si jeturi de apa. Ma astept sa si aplaude la un moment dat. Vad copii analfabeti si vad politicieni agramati. Vad din ce in ce mai multe nenorociri si din ce in ce mai putine solutii. 

Am o deznadejde mare in suflet. Nu prea mai cred ca o sa fie bine. Vad oameni in jurul meu care inca spera sa schimbe ceva si care inca incerca se schimbe ceva. Categorii diferite dupa mintea mea. Unii le incearca pe amandoua. Ne-au dat cu gaze, ne dau amenzi, ne baga pumnul in gura, ne cresc impozitele si ne tampesc manualele. Si inca multe altele. 

Vad ca oameni precum Becali, Ponta, Dragnea, Olguta sau Rovana Plumb apar inca la televizor. Vad si nu mai pot sa ma minunez. Vad ca mortii nu cer socoteala si astia in viata nu primesc raspunsuri. Vad ca imi e scarba in fiecare zi si nu vad sa scap de gustul asta amar. 

Involuam in fiecari zi ca popor si ca tara. Vreti o tara ca afara? Se rezolva, o sa fim precum Somalia! Noapte buna Bucuresti! Noapte buna Romania!

Read Full Post »