Feeds:
Articole
Comentarii

Dobitocul de serviciu

Nu exista zi pe planeta asta sa nu mai spuna unul cate o prostie. Toti spunem prostii, mai rar sau mai des, dar parca politicienii le spun pe cele mai mari. Zilele trecute, Tariceanu ne spunea prostia cu creditele, pe care el nu le are, slava Domnului, si astfel nu stie cam care este situatia cu Roborul. A urmat omul de la transporturi, acela pe care l-au numit ministru, care nu conduce masini si nu stie cat s-a scumpit benzina. Il adaugam aici si „deontologul” Badea care a gasit o scumpire de doar doi lei la un plin de combustibil si astfel nu intelege ce mare tam tam se isca in jurul pretului carburantului. Despre declaratiile lui Tudose am putea scrie o carte cu cate prostii spune zilnic. Dar sa ajungem la dobitocul de serviciu de astazi:

Să presupunem că folosim, în demonstraţia noastră, două găini ouătoare. Una dintre ele aparţine unei ferme, cealaltă unui coteţ. Oul fermierului va lua calea pieţei şi va fi vândut, în medie, cu 1 leu (pentru ouăle ecologice ceva mai mult, pentru celelalte ceva mai puţin). Oul gospodarului va trece direct din coteţ în tigaie.

Oul vândut va aduce bugetului TVA, impozit pe profit şi pe dividende, impozit pe salarii şi contribuţii la asigurările sociale. La asta se adaugă faptul că, la rândul lor, salariile şi profiturile obţinute din producţia fermierului, din prestaţiile angrosistului şi din serviciile supermarketurilor reintră în circuit şi generează iarăşi impozite şi taxe.
În schimb, oul din coteţ, în drumul său spre tigaie, nu produce niciun ban.

La fel în ce priveşte roşiile din brazdele de acasă, magiunul din prunii din grădină, săpunul din grăsimile adunate peste an, pulovărele tricotate din lâna oilor de la stână etc. etc.

Toate acestea, coteţele, brazdele, grădinile, stânele şi atelierele din fundul curţii produc produs intern brut, dar nu produc şi impozite. Producţia din gospodăriile populaţiei ajunge la peste 20% din PIB, fără să producă niciun leu impozit la stat. Doar ceva neglijabil, prin pieţele ţărăneşti.

L-am citat cu rosu pentru ca mi se pare ca ne pregatim sa ne intoarcem in comunism. Nu, declaratia nu vine de la un psd-ist, desi poate parea asa la prima vedere, ii apartine unui pnl-ist, fost ministru de finante, actual parlamentar, si, cu dorinta  lui si voia dumneavoastra, dobitocul de serviciu de astazi: Varujan Vosganian!

V-am pupat, ultimul stinge lumina!

Anunțuri

Selfie

Din cauze administrative, am parasit locuinta de domiciliu destul de dimineata. Cum aveam si pofta si nevoie de o cafea, dupa vizita la farmacie, m-am asezat la o cafea la prietenii mei de la Mac. Zic si eu prietenii mei, pentru ca la cat cotizez la ei lunar ar trebui sa le spun angajatii mei. Cum savuram eu linistit cafeaua si barfeam cu Cristi despre un meci care si-a schimbat brusc cotele ca si cum ceva s-ar intampla si chiar s-a intamplat, realizez ca la masa de langa mine este pe cale sa se sfarseasca lumea. O domnisoara, maxim 12 ani banuiesc ca avea, si mama ei, sa zicem maxim 40, se aflau intr-o discutie aprinsa despre viitorul imediat si irelevant al copilei.

Nu ma deranjeaza ca vad copii care se indoapa de la Mac. Trebuie sa faca si Bobo reclame si oricum murim la un moment dat, asa ca putem sa murim si obezi. Ce ma deranja pe mine la momentul respectiv era insistenta cu care fetita insista sa se fotografieze. Tinea mana intr-o pozitie nefireasca, isi stramba fata, isi stramba si ma-sa fata dupa ea, mai aveau un pic sa imi spuna si mie sa imi stramb fata. Am stat vreo 20 de minute la masa, cat sa imi termin cafeaua si sa mananc ceva usor, daca tot au bagat carnati la Mac. Ma uitam la saracul copil si parca o vedeam pe Antonia in reclama Vodafone. Cu mana aia stramba de la atatea selfie-uri, cu capul plin de idei cum sa modifice poza, cu o mama care ii dadea sfaturi cum sa se pozeze si ii aproba culoarea rujului. Si cum ma uitam eu ca prostul in calendar la aceasta scena, am observat in planul indepartat am observat doua fete, undeva pe la vreo 25 de ani care faceau aceeasi operatiune. Pentru ca tabloul sa fie complet, am dat un rond cu privirea prin restaurant si am mai gasit o „diva” indragostita de ea insasi si de selfie-urile de toata jena din McDonalds.

Mi-am strans lucrurile si m-am retras spre casa, continuind sa ma mir cu Cristi ce blaturi pot sa fac unii in 2017 si sa scape nearestati. De selfiurile de la Mac promit sa nu mai mir, daca Vodafone te invita sa stai pe net gratis, de ce sa nu umpli si facebook-ul cu toate uratele???

La drum

Ma straduiesc de ceva timp sa ma asez pe un drum. Nu am reusit pana acum pentru ca nu am gasit ceea ce caut. Sunt multe lucruri care imi plac si pe care le fac cu mare placere. Imi place sa scriu si chiar daca gresesc de multe ori, incerc sa ma corectez si sa fiu mai bun de fiecare data. Am scris si am sters sute de pagini. Am alte sute salvate. Am alte sute in cap. la un moment dat, un om pe care il consider prieten a avut incredere sa imi ceara sa scriu ceva care chiar m-ar fi asezat pe un drum. Din cauza unei decizii proaste nu am apucat sa o fac si chiar mi-a parut rau ca nu am facut-o. Am gresit dar am incredere ca va mai aparea inca o astfel de sansa. De cateva saptamani, cu ajutorul lui Cristi si al lui Gabi, incerc experienta unei emisiuni la radio. Daca da Dumnezeu si merge totul bine, in curand mai pregatim si alte emisiuni. Nu stiu cati dintre voi aveti rabdare si placere sa ascultati o emisiune despre sport in general, (despre fotbal mai mult) sambata si duminica seara, la un radio in online, dar sper sa o faceti in curand, macar din cand in cand. Urmatoarea emisiune pentru mine este duminica, de la 18.00, la Radio Sport 1, unde ii barfim pe altii, comentam despre fotbal, handbal, tenis si ce se mai intampla prin sport zilele astea. Daca aveti ceva de spus, puteti sa ne si sunati, chiar raspundem la telefoane.

Ascultam si muzica, nu foarte multa dar o mostra aveti aici. Daca ne simtim bine, poate punem si de un live pe facebook.

Weekend placut si ne auzim duminica!

 

Voce, nu karaoke!

M-am luat cu ce ma fac eu ca imi ocup timpul si uitasem o chestie pe care am vazut-o in weekend. Printre filme, meciuri de fotbal,apropo tv, stiri si reclame, obisnuiesc sa ma uit si la Voce. Ma uit cam de la inceput la aceasta emisiune si am auzit ceva voci bune. Zic eu ca sunt voci bune cu toate ca, neavand „ureche”, nu cred ca parerea mea este foarte avizata. Doar vocea conteaza, motto-ul emisiunii, mi se pare insa o gluma reusita. Am si doua exemple in apararea mea. Primul este Mihai, mai cunoscut ca Dorel din Las Fierbinti, care a ajuns destul de departe in concurs, dupa mine, nemeritat de departe tinand cont de adversarii pe care i-a avut, iar al doilea, mai recent, este Paul Panait.

Se ridica cateva probleme privind juriu de la Vocea Romaniei, si asta doar datorita prestatiei lor. Nu au selectat cativa concurenti la prima lor auditie dar dupa ce i-au pus sa cante altceva au inceput sa isi dea pumni in cap pentru ca nu au apasat butonul. Pai cine este mai fraier, ala care a cantat ce crede el ca e mai bine sau tu, antrenorul vietii, care nu ai fost in stare sa vezi diamantul neslefuit?

A cantat Paul Panait o piesa. Nici nu mai stiu ce, nici pe mine nu m-a dat pe spate dar imi rezerv „calitatea” de a nu ma pricepe. Nu a intors niciun scaun, dar partea frumoasa a fost la comentariile de dupa. Au dat in saracul baiat ca intr-o toba, iar el nimic nu a zis. Nu a fost frumos din partea lor si pentru asta o sa sar Vocea in aceasta saptamana.

Paulica s-a trezit abia dupa aceea. Dupa ce a ajuns acasa si l-a lovit mandria de solist vocal de nunti si cumetri. Cica vrea sa faca battle cu Despot sa vada care e mai bun, de parca asta ar demonstra ceva. Despot nu are pretentia ca este Vocea Romaniei si Paulica o sa ajunga Vocea cand o sa ajung eu la X factor!

Morala povestii este simpla: cand iesi din casa, daca nu esti Michael Buble, nu te duci la concursuri de solist vocal ca la karaoke, pentru s-ar putea sa te faci de cacao si te vede si o tara intreaga si o sa te mai cheme pe la nunti doar cand o sa fie Maria Constantin ocupata!

 

Printre tinerei

Ca de obicei, weekend vine impreuna cu iesirile in oras. Am iesit ieri, ca baietii, la meci. Am iesit intr-o formula in care iesim mai rar dar care ne place si ne simtim bine. Patru baietii, doi mai mari, doi mai mici, pe Vali l-am trecut la mici pentru ca el inca este la varsta la care sufera din dragoste (toti suferim, indiferent de varsta, doar ca el se mai si exteriorizeaza). Am fost, ca de obicei, sa vedem, „cu mic cu mare”, cum se desfasoara un derby in liga a patra. Da, da, ati citit bine, am fost la primul derby din acest an din liga a patra, Rapid contra Dinamo. Echipa giulesteana venea dupa ce reusise, cu cateva zile in urma, sa faca ce Dinamo nu a reusit anul asta, adica sa invinga pe Atletico, pe AFC Atletico, cu 3 la 0, in cupa Romaniei. Am spus asta ca sa va introduc in atmosfera de mare meci, la care noi urma sa asistam. Toate bune si frumoase in Giulesti, mai putin umbra, care nu se gaseste decat putin pe acest stadion, si astfel am fost nevoiti sa luam bilete la tribuna I, si chiar daca la inceput nu credeam, sa ne inghesuim foarte tare. Spre norocul nostru, am ajuns destul de devreme la stadion si am gasit si niste locuri bune. Bogdanel s-a ocupat de partea cu hidratarea, Darius de partea cu indicatiile tehnice, Vali de partea cu pariurile, iar eu a ramas sa povestesc.

In foarte scurt timp am fost imprejmuiti de fel si fel de lume. In fata noastra au luat loc patru fete, una mai mica ca cealalta, sub 18 ani toate, una fumatoare, restul rontaitoare. Le-am urmarit cu mare atentie, cat a durat meciul, fumatoarea a dat gata 4 tigari, iar rontaitoarele au devorat doua pungi din acela mari, de seminte albe, fara sare, marca aceea faimoasa, nu ii dau numele pentru ca nu ma platesc. Au lasat dupa ele, trei mici delusoare de coji, ceva deosebit, Germania, cum ar spune un prieten de-al meu, rezident tot in Giulesti, absolut intamplator. Ce mi-a placut la fete, a fost ca nu au injurat, au scandat si au aplaudat. Nu l-a fel s-a prezentat situatia cu cei aflati un rand mai sus de noi, doi tineri pensionari, care nu au mancat seminte din simplul motiv ca nu mai aveau dinti. Cei doi vechi suporteri rapidisti, despre care Bodgan zicea ca, la cum arata, ar putea fi de o varsta cu stadionul si nu cred ca se insela (stadionul a fost dat in folosinta in 1939), aveau ceva de impartit cu arbitru, doar ca nu puteau sa il certe la fiecare faza pentru ca pana apucau sa termine o propozitie, trecea faza si nu isi mai avea rostul alocutiunea. De exemplu, in primele minute, cand Rapidul a primit penalty la un fault clar, penalty pe care il dadea si Meme Stoica daca era la acest meci, pana sa zica nenea in cauza urmatoarea propozitie: da-i ba lesinatule galben, se si ratase lovitura de pedeapsa. La un moment dat, l-am intrebat pe Bogdan daca crede ca batranul prinde sfarsitul meciului si mi-a confirmat si el ca este posibil sa traim si noi astfel de momente, mai des intalnite pe stadioanele din America de Sud, unde mor suporterii pe stadion. Cine nu a fost pe stadion, a pierdut multe intamplari frumoase si va recomand din tot sufletul sa o faceti, indiferent de stadionul pe care mergeti.

Revenind la meciul nostru, pot sa va spun ca a fost foarte spectaculos, daca nu canta galeria cred ca un bebelus ar fi putut sa doarma foarte linistit in prima ora a meciului. Proaspatul intrat in clubul „batranilor”, Daniel Pancu, zis si Hei Panco, Panco Italiano,  zis si Nu e Steaua, Nu e Steaua, zis si In padurea cu alune, si asa mai departe, a schimbat fata meciului. Primele 5 minute petrecute pe teren au fost dedicate galerie, cu care a scandat impreuna de sanatate pentru rivalii tineretii. Pe urma s-a apucat de fotbal. Si ce fotbal!!! L-a prima faza s-a apucat de arbitru de centru. S-ar fi apucat si de arbitru de margine dar nu mai putea sa alerge si pana la margine. A urmat apoi o pasa de gol, ramasa in ghete de pe vremea cand ridica tribunele in picioare prin Turcia. Nu trecusera nici cinci minute, cand dupa o fenta a aceluiasi dirijor, Rapidul a facut 2-0  si Dinamo era in genunchi. Asa s-a terminat si meciul, un meci in care Rapidul avea cota la victorie de 1,03 si o cota de 1,05 sa se marcheze minim trei goluri in meci, lucru care nu s-a intamplat si sa fim noi sanatosi pentru ca nici noi nu am pariat asemenea prostii.

Am plecat de la stadion bucurosi, fiecare care catre unde am avut treaba, eu cu Vali catre curtea casei, Bogdan cu Darius unde au vrut ei. Dupa meci am stat cu Vali si am analizat partida din toate punctele de vedere, pentru ca am nevoie de experienta in noul meu proiect. Pana la doua dimineata am analizat niste suc din acela de struguri, din acela mai concentrat, si i-am felicitat pe Potosi, Independiente, si dupa doua dimineata si pe americani, niste incapabili, auzi tu, sa nu dai doua goluri intr-un meci si macar 10 cornere. Pana si Rapidul reuseste asta, hai duminica placuta si va astept pe stadion!

Aveti aici ceva frumos de la Anda Calugareanu, de pe vremea cand suporterii erau un pic mai civilizati si nu isi  spargeau dintii pe strada!

La umbra nucului

Cand eram eu mititel, pe vremea comunistilor, tata avea un obicei. Ne scotea la munca voluntara, in gradina din fata blocului. Noi, cei de la scara a doua, aveam cam o jumatate de gradina de ingrijit. Dupa ce sapam gradina, in masura in care puteam noi, si cam cat puteam noi, tata ne premia cu cate ceva, ciocolata sau suc sau ce mai avea el acolo pregatit. In una din aceste actiuni voluntare, am plantat impreuna cu fratele meu si cu tata un nuc. Era mandria mea in fiecare zi cand ieseam din casa. Era un betisor cand l-am plantat. Cica in viata trebuie sa sadesti un pom, sa faci un copil, si sa ridici o casa. Cand eram eu mic credeam ca partea cu pomul e cea mai grea.

Azi am trecut pe langa gradina cu pricina. Au trecut multi ani de cand nu m-am mai uitat la nucul meu. M-am asezat pe treptele de la intrarea in scara si m-am apucat sa vorbesc la telefon cu un prieten din copilarie. Cum stateam eu si admiram cum au trecut anii peste terenul unde jucam fotbal in fata blocului, printre copacii in care ne cataram ca sa mancam corcoduse, parca o auzeam si pe Iernicioaica cum tipa la noi sa ne dam jos din corcodus, de parca ii plantase ea si cu nebuna de la unu, mi-am revazut nucul copilariei. Din pacate, liliacul pe care il plantase Coana Mare, cu mult timp inainte sa ma nasc eu, nu mai exista. Avea un parfum deosebit si cand inflorea, rupeam din el si ii duceam bunicii. Acum insa, sunt tare mandru de nucul meu. A crescut intr-o parte, parca chinuit, dar s-a inaltat printre ceilalti copaci si are locul lui in gradina blocului. Tot azi, dupa ani de zile de asteptare, am vazut ca face si nuci. La un moment dat incepusem sa cred ca e nuc doar cu frunzele, pentru ca nuci nu am vazut pana azi. M-am straduit un pic si am reusit sa culeg doua nuci, cumva cu frica ca iese Iernicioaca pe geam sa ma certe ca iau nuci. Iernicioaca nu mai e, cum nu mai e nici corcodusul, dar nucul meu  i-a luat locul si probabil ca o sa fie acolo mult timp. Am mancat nucile cu o satisfactie pe care nu am mai trait-o de foarte mult timp, m-am murdarit pe maini de la nuci dar verde de pe maini imi dadea bucuria lucrului bine facut.

Multe lucruri bune nu am prea facut eu in viata, dar macar am sadit un pom! O saptamana frumoasa sa aveti in continuare!

Iarba verde si frumoasa

Am citit pe adevarul.ro ca Mircea Rusu, cantaretul melodiei „Iarba verde de acasa”, a fost deferit justitiei sub acuzatia de luare de mita si spalare de bani. Am avut curiozitatea sa vad cum a ajuns Mircea Rusu in situatia aceasta si am deschis articolul.
Pe masura ce parcurgeam articolul am aflat ca, daca in titlu articolului se vorbea despre 800.000 de lei, in dosar apar doar 400.000 de lei. Bani buni oricum, chiar daca in doar cateva randuri s-au pierdut jumatate din bani. Cica Mircea Rusu, cunoscut sub numele de scena ca Mircea Rusu Band, pe asta nu prea am inteles-o, pe vremea cand a fost primar undeva prin Transilvania. Cica omul, zice DNA Iasi, ar fi facut niste contracte cu dedicatie, cu niste lucrari, cu niste spalari si tot asa.
Recunosc ca nu ma mai mira nimic in ziua de azi dar eu as vrea sa stiu doua chestii:
Primo – Cum vine asta cu Mircea Rusu cunoscut ca Mircea Rusu Band, si secondo – banii pe care i-ar fi primit Nea Mircea, i-a folosit sa tina iarba verde?
Si inca una, tot din presa, la fel de faina: Episcopul vicar al Timisoarei, Preasfintitul Paisie Lugojanul, a fost prins conducand cu 170 de km/h si a incercat sa ofere politistilor permisul de conducereal pasageri din dreapta. Aici am urmatoarele intrebari:
Unu – cum isi aleg oamenii acestia numele asa de haioase?
Doi – de ce politistii in afara de carnetul de conducere, pe care l-au suspendat si amenda respectiva, nu are si dosar penal pentru tentativa de fals sau cum ar fi trebuit incadrata tentativa de a oferi alt permis de conducere decat al lui?
Trei – de ce nu sunt lasati oamenii in pace cand se grabesc la loc frumos cu verdeata?
Patru – doamna de langa Preagrabitul avea barba la fel de deasa?
Zi frumoasa si fara iarba deasa sa fie!