Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Expirat’

Nopti pierdute

Am sute de nopti pierdute la fel si fel de evenimente muzicale. Mai multe ca multi dintre oamenii obisnuiti , mai putine decat altii care se invart ca si mine in industria asta. Mie imi place muzica in masura in care iti transmite un mesaj si/sau „are” instrumente. Nu insist pe chestia asta, gusturile nu se discuta. 

Eu am descoperit Pistol cu Capse mult dupa ce au debutat. I-am vazut la un moment dat si la TVR si asta m-a facut sa le acord mai multa atentie, sau, cum ar spune un om mai priceput in manuirea cuvintelor, sa imi aplec ureche cu grija. Le-am ascultat piesele cu multa atentie, ore in sir. De obicei cand fac cate ceva prin casa, gatesc sau fac ordine, intru pe cate un canal precum al lor si il las sa mearga pana la sfarsit si pe urma il reiau pana termin treaba sau trebuie sa plec. Baietii astia imi plac. Tarziu de tot am ajuns sa comunic cu Vlad sau cu Bebe dar asta pentru ca nici mie nu imi place sa ma bag aiurea in seama. 

Este greu sa povestesc eu cat de misto este trupa asta. Eu i-am vazut aseara in Expirat, la concertul de 15 ani. Un concert acustic, cu 21 de piese, mai vechi sau mai recente, cu un final de poveste si de povestit la batranete. Vlad ne-a promis un album in viitorul apropiat si sunt convins ca baietii se vor tine de cuvant si ca le vedi da o sansa.

La sfarsitul concertului am realizat cel mai scurt interviu posibil cu Vlad Staricu. 

Intrebare: Vlad, dupa 15 ani de Pistol cu Capse, „Fara Glorie”, cu o multime de nopti pierdute, se merita sa traiesti visul asta?

Raspuns: Bai Cataline, ai ramas pana la sfarsit sa ne asculti! Se merita!

As dori sa le multumesc lui Alex, Bogdan, Adi, Bebe si Vlad pentru o „noapte pierduta” cu zambet pe buze si in suflet si lui Vlad Staricu in mod special pentru invitatie. La clipuri trebuie sa mai lucreze baietii un pic si sa tina cont ca am facut 2 milioane de vizualizari in 3 saptamani cu un primul clip si cu al doilea aproape 500 de mii in 4 zile. In rest toate bune. Las o bucata aici pentru auditie, daca am reusit sa va conving ca merita. Bine, las doua 🙂 

Reclame

Read Full Post »

Întâmplarea pe care o veți afla în continuare poate părea banală pentru cei mai mulți dintre voi. Am fost cu fratele meu la plimbare prin oraș. Pentru mine nu e deoarece, eu cu fratele meu nu am mai fost împreună prin oraș de vreo 10 ani cred. Când m-a sunat acum câteva ore, m-am și speriat. Mă așteptam numai la rele. Dar surpriză mare, cică are și el vreo două ore și ar vrea să le piardă prin centru. Hai fratele meu că merg cu tine, nu te las să te plictisești, i-am adus la cunoștiință și în cinci minute eram deja în mașină.

 – Ioane, eu vreau să mergem la Cocor. Că cică mare frumusețe ce e.

 – Mergem fratele meu și la Salzburg, că mare frumusețe e și pe acolo.

 – Hai să începem cu Cocor și dacă câștig la loto te duc la Salzburg.

Așa că mi-am luat și la reverede de la Austria și am plecat spre Cocor. Cum nu mai folosesc nici mașina și nici televizorul de vreo trei luni, când am ajuns la Unirea, era să fac infarct. Duminică la șase jumătate seara cred că erau 1000 de mașini între Unirii si Romană.

– Băi uscatule, au ieftinit ăstia combustibilul?

– Nu Ioane.

 – Ce zi e azi?

 – Duminică Ioane.

 – Au dat vreo lege în care te obligă să mergi cu mașina duminica seara?

– Nu Ioane.

– Ce fac ăștia toți în oraș?

 – Pagubă Ioane.

 Până aici mă lămurise. Am făcut noi de trei ori stânga și am urcat și două etaje la parcare și uite că am ajuns și în Cocor. Frumosssssssssssss la Cocor nu e. Nu a fost şi spre ghinionul ţopârlanului de Bucureşti, nici nu va fi vreodată. Aşa că după o tură foarte rapidă prin cele cinci etaje din care am reţinut cam când îţi poţi recupera banii pe care ţi datorează o societatea căreia i-ai cerut insolvența, am traversat strada către Centru Vechi zis și Istoric. De ce îi zice Centru Vechi și Istoric am să mă mai documentez și am să vă povestesc altă dată. Și mergem noi ce mergem pe straduțele aflate în reparație de ceva timp, cu mine pe post de ghid.

– Uite aici e Elephantul, uite aici mi-am rupt blugii, acolo Fire, aia e de stundenți, aia de microbiști, aia e cu bomboane, acolo are bere la metru, acolo la litru, aici e cu fete vesele, dincolo cu băieți veseli, aici e cafeaua bună, aici mă iubește ospătărița și tot așa până când l-am adus la zi cu informațiile despre minunatul nostru loc de distracție. După prezentarea mea care a cam ținut vreo 20-30 de minute, fratimiu afișând o figură pe care se citea surpriza, mă întreabă uimit:

– Auzi mă, tu te-ai îmbătat în toate astea?

 – Nu Alex. Nu am reușit la gay și la pastilați. În rest cam peste tot. Dar noi nu bem nimic?

 – Găsim și noi pe undeva un vin fiert?

 – Cum să nu, la Niste Domni si Fii.

 – Hai.

 Și mergem la niște Domni. Intram noi în frumoasa locație unde era o aglomerație de nedescris. De fapt nu era aglomerație era chiar gol. O fatuca la bar și un băiat care strângea pahare.

 – Bună seara, îndrăznesc să încerc un dialog. Nu primesc răspuns deoarece domnișoara nu m-a auzit.

– BUNA SEARA, revin pe același nivel cu muzica care răsuna în local.

 – BUNA SEARA.

– E INCHIS?

– NU.

 – AVETI VIN FIERT?

 – NU.

 – SUNTETI SURDA?

 – NU.

 – PROBLEME LA MANSARDA AVETI?

 – NU E NIMENI LA MANSARDA.

 – DE CE URLĂ MUZICA CÂND NU E NIMENI IN BAR?

 – ??????

 Și am plecat. După rușinoasa înfrângere pe care am suferito în fața casnicului frate, am continuat excursia spre Banca Națională, unde zărisem noi un chioculeț unde se vindea vin fiert la pahar. Pe drum am mai achiziționat și doi covrigi de La Pâinică, care au fost și buni și mai aveau și alte chestii interesante pe care vi le recomand cu plăcere,un pic cam scumpii dar merge. Aici altă distracție. Un nene îl întreba pe unul din vânzători dacă carnați nemțești „e” din Germania sau e de Pleșcoi. Vânzătorul ca să nu rămănă mai prejos i-a răspuns că „e” din Austria dar dinspre granița cu Germania. Și îi vine rândul și lui Alex.

 – Vă rog frumos, două pahare cu vin și un calorifer.

 – Imediat, răspunde vânzătoarea. Pune femeia paharele cu vin încasează contravaloarea, și apoi revine cu întrebarea:

– Ce spuneați că mai doriți?

 – Un calorifer insistă uscatul.

Femeia rămâne surprinsă de cerere, parcă neânțelegând unde pusese caloriferele care erau de vânzare. Se uita la Alex, se uita la mine, și nu mai știa ce să răspundă.

 – Calorifer ziceți, se prinde într-un final. S-au terminat.

 În spatele nostru toată lumea avea niște fețe de ziceai că se schimbaseră iar banii și ei nu aflaseră. Ne bufnește râsul pe toți trei și mă pun iară pe plimbare cu al meu frate. Mai râdem noi și mai glumim, până ajungem la locul unde cumnată mea era la întânire cu fetele. Hotărât să beau ceva mișto, îi spun barmanului:

– Ai și tu ceva răcoritor, dar să nu aibă 0 grade?

 – Imediat vă fac ceva deosebit.

 – Deosebit de scump?

 – Nu, deosebit de bun.

 După vreo 10 minute de așteptare, apare omul meu cu un cocktail. Ceva cu verde și cu foarte multă gheață. Iau o gură și îmi îngheață creierul.

 – Prietene, îl abordez, câte grade are sucul ăsta „răcoritor”?

 – Vreo 30-32 cred.

 – Poate – 4 vrei să spui. De ce atâta gheață în zeama asta? A venit vara?

Și cu durerea de cap aferentă s-a terminat și seara mea în oraș cu fratele meu. Până data viitoare, când a promis că merge cu mine și cu Tranquillo să îi arăt cum e pe la Goblin, Revenge, Expirat și restul de cluburi prin care se boschetărește vineri și sâmbătă seara în Centru Vechi și Istoric al Capitalei.

Read Full Post »

Adio Vamă!

Am fost la Vamă. Ieri 18 septembrie. Vroiam să o mai văd odată pe anul ăsta. Îmi era dor de ea. Mi-am luat de acasă sticla de vin, paharul împrumutat de la Garsonieră, pătura și inima în dinți. Aș fi vrut să sărbătoresc finalul verii pe care îl anunță toate buletinele meteo și să îmi mai alung din gânduri. Zis și făcut.

Ajung în Vamă cam pe la 11 noaptea. Prietena mi-a scris că mă iubește, deci acum chiar că sunt toate bune. Cum ajung la destinația cu pricina, încep să mă mir de numărul mare de cetățenii care populează strada. Îmi spun în gând că s-ar putea să am noroc și să fii dat peste Spirală și poate pică și cevă ”yoga”. Când colo dezamăgire maximă: era nuntă. Cobor ușor pe Magheru, că poate văd mireasa și am și eu noroc și ce să vezi: îmi iese în cale. Curat ghinion. Așa mireasă urâtă nu am mai văzut de la formarea poporului român. Că dăcă Traian purta coif, înseamnă că Decebal era mireasa și mireasa asta era mai urâtă decât un dac bărbos. Era clar că seara nu se va desfășura sub cele mai bune auspicii dar am continuat cu încredere călătoria. Trec de Garsonieră și de Goblin și ajung la Expirat. Parchez mașina frumos, îmi iau pătura, sticla, paharul și mă așez pe nisip. Din principiu, nu beau înainte de 12 noaptea ca să nu mai zică mama că beau câte două zile. Privesc cerul. E așa senin că pot să văd majoritatea constelațiilor cunoscute. După 10 secunde în care am identificat Carul mic și Luceafărul (că eu doar pe alea le mai recunosc), încep să mă gândesc la Eminescu. La ce s-o fi gândit el când a scris La steaua? În nici un caz la ce mă gândesc eu când aud de Steaua! Apoi îmi aduc aminte că atunci când eram mic, îmi povestea Tata, că la Vamă, atunci când era el mic, a eșuat o navă grecească și așa a văzut și el prima oară portocale. Dăcă stau să mă gândesc când am văzut eu primă oară portocale mă ia amețeala. Vara asta nu eșuat în localitate decât maneliștii și sindicaliștii, vorba tatălui meu.

–         Mă Ioane, am trecut prin Vamă în drum spre Bulgaria, și când am deschis geamul a început să miroasă a sindicaliștii de Eforie. Au început ăștia să facă și programe pentru sindicaliștii în Vamă? Unde îi cazați? În corturi? Sau direct pe plajă? Că tu de fiecare dată când vii de la Vamă ai hainele pline de nisip dar nu te bronzezi niciodată!

Avea dreptate Tata. Și cu sindicaliștii și cu bronzul. Bine că a mai trecut timpul. E 12 fără 10. Pregătesc sticla și tirbușonul. Acum îmi aduc aminte lă azi e ziua lui Cilică. L-aș suna dar e cam tărziu și are copii mici. Încă un motiv să sărbătoresc eu deși el nu ma chemat să mă cinstească. Nici eu nu l-am sunat dar măcar eu am o scuză. Sunt cu capu’. El nu e cu capul, el e cu Ade. Ade e soția lui ca să nu înțelegeți greșit. Tocmai a trecut de ora 12 și desfac sticla. Îmi pun în pahar, pun dopul la sticlă și când să beau, vărs vinul pe mine.

–         Se face special, de la Nașu pentru Finu!

 Așa se aude dintr-o mașină care se aproprie și care îmi doresc din suflet să fie mașina poliției. Nu că polițiști ar fi manelari, că nu sunt. Nu sunt toți. Doar majoritatea.

–         Și zi tu  Adriane!!!

Și trece mașina de mine, și se mai aude una și încă una. Și trec toate de mine și se tot duc. Le urez și eu să se ducă după Colea și după Gică și îmi pun din nou vin în pahar. Și nu s-au dus. Ba mai mult s-au întors. Și s-au oprit la 30 de metrii de mine. Trei mașini de sindicaliștii în devenire plus Adrian și Salam. Și am vărsat vinul din nou. Neamurile lor toate, cinci generații înainte și cinci generații după, le-am vizitat verbal. Cum vinul era de calitate, am renunțat să îl mai vărs pe haine, i-am pus dopul și am concluzionat că fie viața cât de grea, manelele au contaminat și Vama. Și mi-am luat adio!

P.S. Chiar a fost ziua ta, și nu am apucat să te sun. La mulți ani și să îți trăiască famelea!!! 🙂

Read Full Post »