Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘toma caragiu’

Pentru copii

Fratele meu a fost in concediu. Cu sotia, cu fetita. A fost plecat departe. Trei saptamani, asa cum ar trebui sa fie orice concediu al unei familii normale in caz ca ne-am permite toti sa facem asta. Mie imi plac caciulile. De toate felurile, marimile si culorile. De fiecare data cand pleaca ii spun sa imi aduca cate una. De fiecare data cand s-a intors, cu doua exceptii, raspunsul a fost acelasi: nu au aia caciuli unde merg eu in concediu. Nu si de data asta. Acum mi-a spus ca erau scumpe. Am stat eu si am analizat raspunsul si am ajuns la concluzia ca este zgarcit. Daca ai bani sa pleci trei saptamani unde, vorba lui Toma Caragiu, nici necuratu’ nu ajunge asa de des, si te uiti la 10-20 de euro cat costa o caciula, insemna ca esti chitros rau. Asa ca m-a hotarat sa ii dau o lectie. Am cautat pe net ceva sa ii cumpar nepoatei mele. Lui oricum nu ii cumpar nimic. Tot cautand ce sa ii iau fetitei si sa ii si foloseasca, am gasit o trotineta.

Avand in vedere oferta, m-am gandit eu ca si-ar dori un roz. Nu ma pricep eu la copii dar macar atat am retinut dintr-un reportaj de la televizor. Cica fetitele prefera culoarea roz. Plus ca prima pereche de adidasi erau alb cu roz. Asa ca m-am gandit sa aleg dintre aceste doua variante:

Prima varianta este roz cu argintiu. iar cea de a doua este roz cu albastru si cu mov. Pentru ca siguranta este foarte importanta, la trotineta trebuie sa porti si o casca. Asta mi-a placut mie dar sunt deschis la sugestii. Si ca sa il enervez pe fratele meu pana la capat, eu o sa imi iau una din asta:

powerwing_black

 

Ochii albastrii si trotineta? O sa fiu senzatia verii pe litoral! 🙂

Anunțuri

Read Full Post »

Am cunoscut de-a lungul vietii tot felul de persoane, din toate categoriile sociale si din toate mediile. Am cunoscut profesori, medici, cantareti, actori, sculptori, ingineri, economisti, avocati, barmani, bucatari, ospatari, agronomi, web-designeri, tamplari, zidari, jurnalisti si foarte multi betivi. Fiecare dintre ei cu personalitatea lui si cu filozofia lui de viata. Fiecare incerca sa dea tot ce este mai bun in meseria lui si nu numai. Nu am sa dau exemple pentru fiecare categorie pe care am enumerat-o, dar am vazut medici care au facut minuni fara sa astepte vreo recompensa, avocati care aparau oameni fara sa fie platiti si inca foarte multe exemple de genul asta. Insa actorii au fost mereu o categorie aparte.

Cand eram mic, Coana mare canta prin casa. Cand fusese si ea tanara, colinda impreuna cu bunicul prin tara, proiectand filme clasei muncitoare si canta muzica populara pe la balciuri. Imi placea asa de mult cum canta o anumita melodie incat de fiecare data cand o aud acum ma apuca plansul. Legatura dintre Coana Mare si majoritate actorilor mei preferati este ca au pasit peste granita cu totii.

Tot cand eram copil, aveam un disc cu momente vesele in interpretarea lui Toma Caragiu. Il invatasem pe de rost. Stiam si virgulele. La 12 ani am debutat la serbarea de sfarsit de an cu un monolog adaptat din Caragiale.Era ceva cu o scrisoare si cu un dialog transformat in monolog pe care l-am repetat o luna cu profa de istorie. Il stiam ca pe propriile mele buzunare dar dupa ce au inceput sa rada copiii in sala l-am facut praf. In afara de doamna Sandu, cu care repetasem, nu sa prins nimeni. Toata lumea era pe jos.

Apoi am mai crescut si l-am descoperit pe Bibanu. Ani la randul am visat sa ajung ca el. L-am vazut pentru prima oara intr-o piesa dupa revolutie. Eram asa de mandru de mine de parca as fi jucat eu in acea piesa. Dupa ani de zile am reusit sa fac rost de „O scrisoare pierduta” cu Rebengiuc, Dem Radulescu, Mircea Diaconu si restul. Exista un moment in piesa cand personajele numara voturile de care nu ma satur niciodata. De fiecare data cand sunt suparat, ma uit la el. De obicei imi trece supararea.

Merg la teatru cam odata pe luna. Din cand in cand merg la spectacole de improvizatie. De fiecare data plec de acolo cu o stare de bine. Am cativa prieteni actori si imi place sa ii vad cum joaca. Stiu ca din meseria asta nu se castiga bine decat daca prinzi un rol intr-un serial pe la televizor. Cu mici exceptii, seriale sunt insa de proasta calitate.

Teatru va fi mereu insa adevarata casa a actorului. Acolo trebuie sa il gasesti si eu acolo in gasesc cel mai des. Pe vremuri mergeam in fiecare saptamana la teatru si odata pe luna la film. Acum este exact invers. Voi revenii la vechile obiceiuri si din alte motive. Pentru ca de-a lungul timpului, prietenii mei actori, mi-au dovedit ca au si suflete mari, am sa incerc sa promovez o campanie prin care ei insisi incerca sa isi ajute colegii.

Campania „Artistii pentru artisti” este unul ditre lucrurile frumoase care se intampla de ceva timp in Romania. Daca aveti timp si va place teatru, vizitati si site-ul Uniter pentru mai multe informatii si sa speram ca ne vedem la teatru!

Sambata ma duc sa vad Boeing Boeing. Din nou!

 

Read Full Post »