M-am întors. M-am întors la poveștile mele de weekend. Impulsionat de lipsa de activitate pe care o am de când am revenit de la Timișoara în capitala noastră, vineri seara mi-am facut drum prin Centru Vechi, să văd cum mai stau românii cu Criza. Am citit eu undeva că de la 1 aprilie, Criza ne părăsește, și mai vroiam să o mai prind și eu măcar odată.
Așadar, vineri seara am parcat frumos la Expirat, și am luat-o ușurel la pas prin centru. Au început să apară terasele, momentan doar câteva, dar lume destul de multă pe străzi. Au mai apărut 2-3 noutăți în materie de cafenele, pe care le voi cerceta în curând și am să vă povestesc mai multe atunci. În plimbarea mea solitară, după ce am salutat vreo 20-25 de persoane aflate și ele prin centru, am început să mă întreb dacă nu încep să devin și eu un personaj monden. Prea mă cunoaște multă lume. Și uite așa, umblând din cafenea în cârciumă și din terasă în bar, am ajuns la „The Floor” unde pe scena se străduia o trupă despre care am aflat că se numește „Undercover”. Nu cântă rău, trupa destul de numeroasă, are ca și soliști, un băiat și două fete. Fetele frumoase și pricepute, și băiatul, am concluzionat după câteva melodii și o discuție cu doi prieteni pe care i-am întânit acolo, gay. A mai fost un „Merci beocoup” venit după o melodie în limba engleză, pe care nu l-am înțeles, probabil o reminiscența a „Micului Paris” rămasă în venele interpretului nostru, și am plecat spre Fabrica unde pe scenă urma să se producă Gojira și unde mă aștepta și Doiu.
Nu prea mă încadrez eu în publicul care merge la evenimente cu DJ dar Gojira e unul dintre cei pe care îmi doream să îi prind și știu că o să mai merg la evenimentele în care prestează. Omul e bine rău. Și e bine și pe atmosferă și pe caterincă. Seara a continuat cu încă un DJ care nu a reușit decât să ne obosească și pe mine și pe Doiu și până la urmă am fugit la Expirat unde Răzvănel era în mare formă. Și cum vineri seara s-a transformat în sâmbătă dimineața, ziua marelui meci cu Bosnia s-a transformat în noaptea necesară revenirii la viață. Așa că meciul cu Bosnia nu pot să vi-l povestesc, întrucât nu l-am vizionat.
Duminică. Proaspăt din nou, m-am prezentat la terenul de rugby din cadrul complexului Tei, pentru a asista la un nou episod din cadrul războaielor cu bulgarii, care au început când s-a urcat Stoicikov în Mercedes. Vecinu’ Roman și ai săi Warriors dădeau piept cu vecinii de la Sofia Bears. A fost un meci frumos, presărat din tribuna care a strâns mai mulți spectatori decât reușește să strângă Dinamo de ceva timp, de numeroase momente haioase. De exemplu, în spatele meu, se afla o doamnă (sau domnișoară) al cărei partener participa la meci. Am înteles asta după ce a repetat de câteva ori că l-au tot lovit pe „al ei”. Nu am reușit să ghicesc care era „al ei” întrucât dădeau bulgarii cu ai noștrii de pământ la fiecare 15 secunde. Apoi vecina mea a venit cu întrebarea legitimă de altfel, întrucât tabelă de marcaj nu era, comentator la partidă nici atât, cât e scorul. După ce a întrebat cunoscuții, aflați în preajma ei, s-a declarat nemulțumită de rezultat și m-a chestionat și pe mine. 0-0 cât Casa Poporului i-am confirmat la rândul meu. Apoi a continuat cu întrebarea nelegitimă, întrucât jocul nu se oprise până în acel moment, dacă a fost pauză. I-am explicat că la pauză echipele nu se mai agită pe teren și se retrag la vestiare. Așa s-a întâmplat de altfel, moment în care le-am urmat exemplul și am disparut la cârciuma aflată lângă teren pentru a mă încălzi. Am mai văzut că bulgarii nu au fost chiar corecți întrucât aveau în echipă un băiat de culoarea lui Kone și mai aveau și pe unul cu numărul 32, care semăna leit cu Bănel. Am abandonat din cauza frigului vizionarea partidei care s-a terminat așa cum era previzibil, Warriors fiind gazdele, cu un sec 0-12, care, ar spune toții imbecilii care apar la televizor să își dea cu părerea despre orice sport, „am jucat bine, ei și-au dorit mai mult victoria, terenul nu s-a prezentat în cele mai bune condiții” și tot așa până vine unul ca mine, sau ca Vecinu Roman care să recunoască că au fost mai buni ca noi.
Vă recomand deci, în ordine întâmplătoare, Gojira pe unde în prindeți, Warriors de câte ori se poate, Undercover pentru o seară de vineri care să înceapă frumos, cred că prestează în The Floor mai des, și nu uitați lozinca: Fie vreme bună, fie vreme rea, ultima care moare este Caterinca! Ciao(m-am molipsit de la Timișoara)!!!
Vand iluzii 