24 pentru 24 – partea a doua

M-am gândit să mai încerc și o altă locație pentru un concert Bosquito. Am vrut să merg inițial la Hard Rock dar nu am reușit așa că am profitat și de o prietenie mai veche și, pentru că m-am pus cât de cât pe picioare, am dat o fugă să văd formația la Berăria H. Am auzit că au schimbat sonorizarea și eram curios cum sună Bosquito văzută mai de aproape. Berăria H este o locație chiar specială, din multe puncte de vedere dar asta este o altă discuție. Eram curios cum se desfășoară un concert într-un spațiu unde sunt mese și se servește mâncare. Un concert electric, pentru că acusticul presupune altceva. Dar să o luăm cu începutul:

Berăria a fost plină și asta într-o zi de marți. Nu știu câți intră dar sunt mulți. Paritatea tineret/bâtrâni, unde bătrâni sunt cei din generația mea, a înclinat în favoarea tineretului, ceea ce m-a bucurat foarte tare. Am văzut o chestie care mi s-a părut foarte mișto. Dacă la Coma am observat că vin părinții cu copiii, care au deja 16-18 ani, copii care cântă piesele, la Bosquito am văzut două fete, probabil până în 18 ani, care veniseră cu părinții la concert, deși aceștia nu aveau nicio legătură cu formația. E bine când educația vine și de la copii. M-am temut la început când am văzut Berăria plină cu oameni la mese, care mâncau. Mâncatul te moleșește și nu puteam să înțeleg cum o să se distreze oamenii ăia. Surpriza a fost foarte frumoasă, pentru că tinerii s-au strâns în fața scenei, înainte de începerea concertului și, după ce a pornit muzica, oamenii au început, după caz, fie să se dea jos din scaune și să danseze, fie să se urce pe scaune și să danseze. Diferența o făceau kilogramele, în general. Să vă zic de concert. La Sala Palatului s-au cântat 24 de melodii, era o ocazie specială, se aniversau 24 de ani de formație. La Berărie s-au cântat 20. 20 de melodii au însemnat două ore de concert. Două ore de concert înseamnă mult și mi-ar plăcea ca formațiile mele preferate să cânte două ore la fiecare concert, lucru care nu prea se întâmplă. Concertul a fost minunat, nu pentru că mi-a plăcut mie. A fost minunat pentru că lumea a cântat și a dansat ca și cum ar fi făcut-o pentru ultima oară.

Câteva observații:

Nu s-a cântat Desert. Îi ziu eu Desert dar ea este Deșert. Adevărul este că nici nu avea ce să caute în playlistul de la Berărie.

S-au cântat și noi și vechi, iar reacția publicului, la melodii precum Lampa Arsă sau Babylon, m-a dus cu gândul că o să dea mesele la o parte și o să pună de un „pogo”, cum era pe vremuri.

Piesa mea preferata din concert este Negru. Asta dacă nu cântă Desert și nu o să cânte prea des Desert în concerte.

Concertul s-a terminat cu o „mizerie”, după cum ar spune Exarhu, ceva la care chiar nu m-am așteptat.

Concluzie:

Bosquito este o trupă pe care trebuie să o vezi în concert, de preferat la Berărie sau la Hard Rock, unde știu că scot mesele din fața scenei și poți să dansezi cu formația.

Mulțumirile merg către Gilberto, Ciprian, Radu, Dorin și Burete, îl adaug aici și pe Ionuț, despre care am auzit o grămadă de lucruri mișto și l-am și văzut că face o grămadă de lucruri, chiar și în timpul concertului. Trebuie să îi mai mulțumesc și lui Răzvan, pentru invitație și pentru că este mereu o gazdă bună.

Ne vedem vineri la E.M.I.L., să ascultăm și alte piese de acum 20 de ani. Chiar, știați că E.M.I.L., Coma și Bosquito sunt aproape de aceeași vârstă? De ce mi-or plăcea mie toți pensionarii?

Vă las cu un pic de Negru, acustic!

Un om cu o chitară!

„Mi-a zis cineva, nu dau nume, să mă duc să îl văd pe băiatul care cântă singur, doar cu o chitară și vine o grămadă de lume să îl vadă! În primul rând că m-a păcălit! Nu vine singur și cu o chitară, vine cu minim două! Pe urmă nu că vine o grămadă de lume să îl vadă, băi nene, erau, și citez din surse oficiale, de încredere, undeva la opt sute de oameni! M-am și speriat, am zis că nu o să am unde să stau dar anii petrecuți în industrie îți mai aduc și ceva cunoștințe și iar am prins loc bun, drept în fața scenei dar pe ultimul rând de mese. Am primit din partea casei o apă și un espresso, asta mi-am dorit, asta am primit, v-am zis că merită să lucrezi în industria asta. A apărut omul cu chitara, a dat drumul la „zdrăngăneală”, ușor ușor s-a intrat în pâine, un cover și apoi încă unul, am înțeles că așa îi place să se desfășoare evenimentul. Ai fi zis că oamenii nu știu exact la ce eveniment au venit pentru că nu prea se cânta din public. Asta până când a cântat o piesă din repertoriu propriu și atunci ne-am lămurit cu toții că nimerisem bine. Să cânți cu o chitară rece cover după System of a Down chiar e șmecherie. Vreți să vă mai povestesc? Ei bine nu o să o mai fac și nici nu vă spun unde și pe cine am ascultat. Dacă vă prindeți bine, dacă nu aia e. Atât vă spun, căutați la voi în oraș, când aflați că vine un om cu o chitară, mergeți să îl ascultați cu atenție! O să vă placă!

A scris și Cristi despre asta!

Dacă a scris și Cristi înseamnă că e grav! Este subiectul orei, zilei, lunii, anului! Bineînțeles, o să țină vreo săptămâna dar ne trece! Bine, două milioane și jumătate de vizualizări în aproape o săptămână sunt chiar destul de multe dacă compar piesa cu o ce se întâmplă în muzica trap. Dacă o compar cu ce se întâmplă în muzică, în general, în categoria denumită generic muzică, sunt la fel de multe. O să fac o comparație ușor deplasată și am să iau câteva melodii care îmi plac mie din muzica romînească și să vedem cam cum se plasează Erika Isac. Așadar, cel mai recent single E.M.I.L – Nu vreau să pleci a strâns aproape opt mii de vizualizări în două luni. OCS cu Toată lumea greșește a adunat aproape patru mii și jumătate într-o lună. Bosquito stă un pic mai bine cu peste o sută de mii de vizualizări la Deșert. Theo Rose, cu o manea cu ceva accente de rock a făcut un milion și jumătate. Dar să revenim la Erika. Melodia este un statement, așa ar zice unii dintre prietenii mei. Este posibil. Împotriva cui aș întreba eu? Este prea multă violență împotriva femeilor? Este mai multă decât era înainte? De ce acum se întâmplă această agitație? Nu știu, nu înțeleg, cercetez. Să citim versurile declarației de independență ale Erikăi, o tânără care se dorește a ajunge la nivelul lui Beyonce, ceea ce nu este rău, eu chiar îi doresc acest lucru.

Dale a tu cuerpo alegría, Macarena
Dansează fetele, nu-nțeleg care-i problema
S-a trezit Mirel din Turnu Măgurele
Să ne facă educație: „Fă, voi aveți probleme”

Care-s cu silicoane, sotto sunt prostituate
Alea care n-au, de ce nu au? Că sunt prea plate
„Curu’ mare, țâțe mici” cum să cânți așa ceva?
Nu vă place, fă, nimic, dă-vă-n pula mea
„Cum să vorbești urât? Erika, ești domnișoară!”
Ia-te-n gură cu mine ca să vezi cât sunt de doamnă
Femeia nu înjură, nu se bate, nu se fute
Femeia tre’ să calce, și să spele și s-ajute
Ai un copil de educat, tre’ să-l înveți să sugă
Când zic „copil”, mă refer la bărbatu’ de lângă
„Dacă nu erau bărbații, cine vă proteja?”
„Să ne protejeze de cine?”, exact în pula mea
Dale a tu cuerpo alegría, Macarena
Dansează fetele, nu-nțeleg care-i problema
S-a trezit Mirel din Turnu Măgurele
Să ne facă educație: „Fă, voi aveți probleme”
Dale a tu cuerpo alegría, Macarena
Dansează fetele, nu-nțeleg care-i problema
S-a trezit Mirel din Turnu Măgurele
Să ne facă educație: „Fă, voi aveți probleme”

Când un bărbat și o femeie ies la primu’ date
Bărbatului i-e frică să nu fie păcălit de glet
Să nu cumva să nu arate fata ca în poze
Femeiei îi e frică să nu-l apuce p-ăsta psihoze
Să nu-l apuce omoru’, să-l apuce violu’
S-apuce să o bată, s-apuce să o-mbete
S-apuce să o fure, s-o răpească, să se certe
„Fata, hai că-ți dau locație live în caz de-orice”
Nu-i normal, în morții mei, și o știți cu toții
Dați mereu vina pe victime ca idioții
Doresc fete la orice bagabond fără rețineri
Să simți cum e să nu poți proteja de alții ca tine

Dale a tu cuerpo alegría, Macarena
Dansează fetele, nu-nțeleg care-i problema
S-a trezit Mirel din Turnu Măgurele
Să ne facă educație: „Fă, voi aveți probleme”

Mi se par o mizerie. Nu neg că problema există, nu neg că trebuie luate măsuri. Din partea mea ar putea să îi pedepsească pe cei la care face referire această tânără la fel de mult ca pe criminali. Problema este alta. Aceasta nu este soluția. Văd că foarte multă lume o ridică în slăvi pe această fată și nu mi se pare normal. Nu mi se pare normal ca să ridici înjurătura la nivel de artă și să o validezi. Se înjură pe stradă? Cu siguranță. Înjură și fetele? Înjură. Este normal? Nu mai știu ce este normal azi. Poate sunt eu prea bătrân, poate mișcarea asta feministă nu o mai înțeleg, dar explicați-mi și mie, vă rog, o femeie care înjură pare mai femeie?

Nu o cunosc pe Erika Isac și nici nu contează acest lucru. Eu cred că ne păcălim cu melodia asta si nu este niciun fel de strigăt de ajutor. Este o rețetă gândită de cineva priceput, nu o să spun un băiat deștept pentru că o să sară repede de pe scaun feministele. Erika nu e la prima încercare. A mai fost un glonț, a ajuns la țintă, a mai băgat unul. Și nu înțeleg de ce sărim după fiecare fentă. Vreți să facem ceva împotriva violenței asupra femeilor? Haideți să ieșim în stradă, să modificăm legi, să nu mai scoatem agresorii din pușcării după două luni pentru bună purtare. Auzi justiție în Romania, i-au dat unuia trei ani de pușcărie pentru agresiune cu un cuțit dar cu suspendare pentru că lucrează la stat!!!

Și nu mai săriți așa de repede să apărați limbajul ăsta „liber”, când o să vă vină copiii acasă și o să înjure ca la ușa cortului, ce o să mai faceți? Dar dacă o să vă și înjure, așa cum fac cu profesorii lor și așa mai departe? Ce mai facem atunci?

Pentru un viitor mai bun al tineretului din ziua de azi vă las o strofă dintr-o declarație de dragoste, nu vă zic cine a scris-o:

Și ne-am iubit odată de ne țin minte zorile

Și-or povesti la alții ca iarba ca cu florile

Și chiar Alteța-Lună ca-o aminti mereu

Cum ne-am sorbit cu sete plonjând da apogeu;

Ne vedem diseară cu episod nou, eu și cu niște băieți buni! De la 9 și puțin!

24 pentru 24

Trebuie să vă spun că nu mă așteptam la ce s-a întâmplat aseară. Dar hai să o luăm cronologic. Ce ar trebui să se întâmple pe 14 februarie? Sar peste ideea de sărbătoare inventată de americani, din motive comerciale și restul argumentelor pe care le aud la fel și fel de oameni care nu au luat un buchet de flori parteneri niciodată în viața lor. Pe 14 februarie ar trebui să sărbătorim. Și eu asta am făcut aseară. Am fost să văd sărbătoarea Bosquito de 24 de ani. 24 de piese pentru 24 de ani de istorie Bosquito, cel puțin așa a anunțat Radu Almășan la începutul evenimentului. Eu am văzut Bosquito de maxim trei ori în viața mea și chiar eram curios cum este la un concert șa Sala Palatului. Vreau să menționez din start că am avut cele mai șmechere bilete pe care le poate avea un hater ca mine, care, de fiecare dată la un eveniment caută să vadă tot și să găsească gaura din ciorap. Pe ultimul rând din sală, sus la cucurigu, la un concert sold-out, de unde am văzut o grămadă de lucruri. Pentru mine, cel de acum câțiva ani, Bosquito însemna Pepita, Marcela și, hai, treacă meargă Două inimi. Adică nu mare lucru, nu mi-au plăcut atunci, nu mă ating nici acum, un fel de țurai-țurai, cum zice un coleg de-al meu, al cărui nume nu îl menționez. din motive de GDPR. Geta mi-a deschis ochii acum câțiva ani cu piese precum Babylon, Lampa Arsă, preferata mea până aseară, Întuneric în culori sau Explozie solară. Am început să îi mai ascult și am descoperit o altă formație față de ce știam sau bănuiam eu că știu că înseamnă Bosquito. Plus că au făcut și cover la Cântă-mi povestea de la Coma și i-am urcat în top 10 formații românești. Soarta a făcut să am și șansa să îl cunosc pe Gilberto, percuționistul formației, un băiat mișto și un instrumentist fantastic.

Lumea asta este destul de mică și cam toți se cunosc între ei și circulă tot felul de povești despre fiecare. Pentru că mie îmi și place bârfa și am și surse foarte bune, aud cam tot ce se întâmplă. Auzi de o anumită trupă că este nu știu cum, de solistul ăla că a făcut sau a dres, toate mizeriile. De băieții ăștia nu am auzit nimic și eu mă tot chinui să găsesc nenorociri despre toată lumea. Culmea este că toată lumea îmi vorbește de ei doar de bine. Despre Ionuț, managerul trupei, mi-a zis cineva că este unul dintre cei mai profesioniști oameni din industrie. Nu există pădure fără uscături și am zis să mă duc să îi văd la Sala Palatului, ceva ceva nasol tot găsesc eu, nu au cum să îmi scape. Se rupe o coardă, greșește unul vreo notă, alunecă pe scenă, trebuie să fie ceva greșit pe unde.

Și am găsit. Concertul nu a început la 19.30. Poate a întârziat vreun autobuz, poate nu venise sunetistul, habar nu am a cui a fost vina, au amânat. Dar și când a început. V-am spus că Bosquito este trupa din Romania cu cele mai multe concerte pe bilete vândute? Vă spun acum. După primele patru melodii am înțeles și de ce. E greu să povestesc eu ce se întâmplă pe scena unui concert Bosquito dar credeți-mă că merită fiecare secundă. Este de genul acela de eveniment unde poți să mergi cu părinții. Și nu e nimic de râs în această afirmație. Colegul meu, împreună cu care am mers la concert, chiar a venit cu mama lui, care este fan Bosquito. S-a cântat împreună cu sala, s-a dansat în sală, chiar am remarcat câțiva băieți care au dansat de au rupt. Unul din ei chiar în fața mea, mă gândeam să îi spun câte ceva dar nu ai cum să strici bucuria unui om venit cu iubita, mai ales de sfântul Valentin, la un astfel de eveniment. Am văzut public de toate vârstele, așa cum am mai văzut doar foarte rar la formațiile din România, părinți cu copii, Jiji care făcea live de la parter, am lăcrimat de câteva ori, când am auzit o sală întreagă cum cânta versurile unor melodii, mai vechi sau mai noi, s-a lansat album nou, s-a aplaudat și nu mi-a mai rămas decât să vă recomand să mergeți să vedeți Bosquito oriunde îi puteți găsi. Mai vreau să felicit, într-o ordine absolut întâmplătoare, următoarele persoane: Cvartetul Passione, secția de suflători – Harvis, Robert și Antonio, Gilberto, Țapu, Ciprian, Burete și Radu, pentru un spectacol de neuitat. Ar mai fi pe lista de mulțumiri Skelet și Rechinul, pentru ocazia oferită și vă las aici și noua mea piesă preferată de la Bosquito.

Vă pup și ne vedem!

MELANCoOLIC

Vă iau pe repede înainte pentru că nu este timp de pierdut. Am fost la film și am văzut Ferrari și The Beekeeper. Din Ferrari nu am înțeles nimic. Dacă era făcut în România aș fi spus că este un film făcut pentru a spăla niște bani. Pe scurt e cam așa: la început e un accident unde moare un pilot Ferrari. Apoi aflăm că Ferrari a avut un copil care a murit și unul cu o amantă, de care nevasta lui află spre sfârșitul filmului. Pe urmă e cursa de 1000 de mile, unde, alt pilot Ferrari, are un accident în care moare și el și încă vreo 9 persoane. Nu a fost vina lui Ferrari, a fost ceva pe stradă. Și copilul din flori e vicepreședinte la Ferrari. Pe urmă am văzut The Beekeeper, care este cu un apicultor care nu e doar apicultor și care este interpretat de Jason Statham, care îi mierlește pe toți. Și atât.

Titlul acestui text este numele noului album E.M.I.L. El se lansează astăzi la vecinii mei de la Expirat. Bilete găsiți AICI. Eu am pile și am ascultat albumul, nu vă fac încă cronică, vreau să îl aud și live dar eu zic că merită să îi vedeți. Cică au și merch nou, și ceva colaborări, nu cu mine, asta ar fi culmea. Acum vă las, mă urc în mașină, mă pun la drum, diseară ne vedem la Expirat și sâmbăta vă aștept la OCS, la mine la birou. Grăbiți-vă, bilete găsiți AICI, nu mai sunt foarte multe și pe urmă o să vreți și nu o să mai fie!

Am văzut Klaus și Barroso

Am văzut Klauss și Barroso și se pare că eu nu am fost la filmul potrivit. Am tot citit păreri ale oamenilor care au văzut filmul și să mor dacă îmi dau seama dacă am fost cu toții la același film. Nu înțeleg de ce laudă toată lumea filmul. Să ne înțelegem, nu zic eu că este un film prost. Prost nu este, merită 20 de lei într-o zi de marți la mall, când ai reducere la bilete. Dar nu este un film la care să mă uit de două ori. Taximetriști sau Teambuilding mi-au plăcut. Există o poveste în film, actorii nu sunt răi, știam că Micutzu și Nicolae sunt buni, sunt bune și fetele, spre rușinea mea nu știu cum se numesc dar nu cred că le deranjează pe ele treaba asta. Sunt câteva glume bune, era normal să existe, dar filmul nu mă dă pe spate. Mă așteptam mai mult de la film. Știu că băieții pot mai mult și, cu siguranță, voi merge să văd și următorul lor produs. Important este că oamenii sunt pe piață, că fac produse, pe care unii chiar le apreciază, că în acest film nu se înjură, adică puteți să mergeți sau să trimiteți și copiii la film, noi să fim sănătoși și să ne vedem cu bine!

Important de reținut: nu vă băgați șa meniu din ala mare cu popcorn și două băuturi pentru că nu reușiți să terminați floricelele nici dacă vedeți două filme și au și multe calorii și nici nu fac bine seara!

Taximetriști!!

S-a mai făcut asta? Asta cu taximetriști? S-a mai făcut! O să se mai facă pentru că ăsta este viitorul. Indiferent câți au migrat către Uber, sau alte platforme, taximetristul rămâne o specie aparte. În primul rând, poate chiar și în al doilea, taximetristul s-a născut cu cască! Nu are cum să nu o folosească pentru că casca s-a inventat fix pentru taximetriști. Doar ăia bătrâni nu o folosesc, nu pentru că nu ar vrea dar pe ei nu îi mai sună nimeni. Din cauză faptului că sunt așa cum sunt, nici măcar nu vreau să spun cum sunt, am o pauză până pot din nou să îmi folosesc permisul. Așa că merg cu taxiul cam o dată la 2 zile, când e frig sau când mă grăbesc. Eu nu mî grăbesc prea des dar este frig destul de tare zilele acestea. Am nimerit, astăzi, sper să nu mai am norocul ăsta, un băiat care a bătut waze-ul, lucru care, se știe, este destul de greu. Îl mai bați cu un minut, poate două, dar cu cinci minute din 20 este cam greu. Am aflat, în cele 15 minute cât mi-a fost dat să trăiesc alături de el, pentru câte infracțiuni ar putea să își piardă carnetul zi de zi, în încercarea firească de a câștiga bani. Practic, dacă ar exista cineva care să urmărească camerele de supraveghere de pe lângă mall-ul în care mă aflu acum, până termin eu de scris textul acesta, omul meu ar putea fi arestat, testat, condamnat și dat și exemplu la Acces direct cu Așa Nu!

Să recapitulăm, un roșu și un galben, ocolirea tuturor coloanelor, TUTUROR, linie de tramvai, semnal inexistent, oprire pe trecere și, asta ultima nu știu unde se încadrează, manipulare de tabletă în timp ce conduce! Eu nu am avut toate astea în ultimii 5 ani de condus la un loc, ceea ce mă face un pic invidios. Plus că dădea consultații pe lege la telefon. Am ajuns bine, ceea ce vă urez și dumneavoastră, și, dacă vă place aventura, vă rog să apelați la aplicația cu taxiuri.

Nu mai știu dacă am înțeles bine, este posibil să mă încurc, dar ori el, ori colegul lui, urmau să predea carnetul în urma unor procese, ceea ce nu vă urez dumneavoastră. Sper că l-au prins până la această oră, sper să aibă un an liniștit, mă duc la film! Ceea ce mă va ajuta să vă povestesc mâine, când mă duc să îmi fac analizele necesare obținerii unui nou permis! Dacă trec cu bine de teste, ceea ce vă urez și dumneavoastră! La revedere!

Feliz Navidad!

Obișnuiesc, în măsura în care reușesc, să îmi petrec sărbătorile cu părinții. Sau, după cum spun cei 12 bucureșteni autentici, să mă duc acasă de sărbători. Dar asta e, Dumezeu, norocul, soarta, cine știe cine, au făcut să mă nasc la București. Dacă mă nășteam la Petroșani sau la Berlin nu mai puteați să citiți aceste minunate rânduri. Nu am reușit să plec „acasă” și am rămas la București. Am dormit mai mult, m-am odihnit, am căutat sub brad să văd ce mi-a adus Moșul, a fost mișto, mai ales pentru că nu am găsit bradul. Așa că am ieșit din casă pentru a mă întâlni cu fratele meu, singurul membru al familiei rămas și el în București! După ce mâncasem o porție zdravănă de sarmale la prânz, mi se făcuse iarăși foame. Am ales, la fel ca majoritatea bucureștenilor care nu pleacă acasă de sărbători, să mergem în mall. Știți cum e, mai bei o cafea, mai cumperi ceva inutil, mănânci prost și scump, o zi normală de Crăciun. Am ales așadar să ne așezăm la Paul, probabil unul din singurele locuri unde poți să bei o cafea proasta dar să stai la masă. Mai este și Starbucks dar acolo stau corporatiști și nu ai loc de ei. Am stat la Paul 1 oră, cu un cappuccino nasol în față și am vorbit cu fratele meu. Am dezbătut problema agrară, problema meteorologică, o problemă de clasa a șaptea, o problemă geografică și alte și alte probleme. Am luat apoi la colindat mall-ul, fără o țintă anume, lucru care s-a observat la sfârșit, când, la plecare din mall, am constatat că am uitat să mâncăm. Bineînțeles că nu ne-am mai întors și am plecat în colindarea orașului pentru a găsi un restaurant deschis. Nimic, nimeni nu muncește de Crăciun, ceea ce mă bucură, trebuie respectate zilele de beție binecuvântate de statul român. Am găsit un restaurant nepalez, îl știa frate-meu de săptămâna trecută, o chestie interesantă, un fel de bombă dar cu steagul Nepalului la intrare, plină de tineri nepalezi, bucuroși că pot petrece Crăciunul în străinătate. Aveau Tuborg din ăla mare la sticlă, așa că am profitat și ne-am luat apă plată dar am primit apă minerală. Până aici nimic deosebit, am mai plecat eu de acasă după țigări și m-am trezit pe plajă, într-un tricou roz care sigur nu era al meu.

Am mâncat așa: niște colțunași cu carne de pui, prăjiți, orez și chicken tikka masala, foarte bun, și niște chestii din griș cu brânză, unele albe și unele maro, cu un sos de miere sau sirop, nu a știut nimeni să ne explice exact ce conținea. A fost frumos, pe urmă m-am dus acasă, m-am uitat la Fast X, m-am băgat la somn și am visat că lângă casa mea apăruse o cafenea. Asta a fost tot, nu știu cum se zice în nepaleză Crăciun Fericit, dar vă urez din toată inima să vi se întâmple!

Frohe Weihnachten, după cum ar spune vecinii noștri!

Mergi la teatru și mori ca prostul!

Am fost la teatru și chiar mi-a plăcut. Am văzut o adaptare după Ion Băieșu, Tanța și Costel, cu Irina Noapteș și Lucian Ghimiși și o sală plină la Teatru Elisabeta. Am râs cum nu am mai râs de ceva vreme și trebuie să țineți cont că mă văd cu Remi destul de des și avem atâtea glume proaste încât e greu să nu râdem la cât de tăntălăi suntem amândoi. Am râs la teatru cum mi-ar plăcea să râdă toată lumea mereu. S-a râs în sală, s-a râs pe scenă, am râs și pe drumul către muncă. Pe Lucian nu l-am mai văzut pe scenă de ani de zile iar pe Irina nu o văzusem niciodată. Lucian este unul dintre actorii contemporani și apropiați de vârsta mea pe care l-am urmărit destul de aproape. Îmi place la teatru, mi-a plăcut pe tv, e și băiat mișto, atunci când îl prinzi pe la câte o masă. De Irina nu știu, nu am cunoscut-o dar părea o fată cu potențial.

Vă întreb așa, din curiozitate, de când nu ați mai văzut o piesă de teatru? Dar una bună? Dar una bună la care să și râdeți bine? Vă invit să vedeți Tanța și Costel, la teatru Elisabeta, în regia lui Attila Vizauer și veți afla câteva sfaturi despre cum să vă lărgiți orizonturile! Vă invit la spectacol pentru a înțelege ultima frază, e legat de ceva de acolo, vă prindeți voi!

Servește cineva doi mici și un țap de bere?

Smokey & Krem – Aici sau la pachet?

Au fost băieții la noi la birou. Nu doar ei, au venit și cu o grămadă de invitați. Dar mă grăbesc și am uitat cu ce am vrut să încep.

Eu l-am descoperit pe Krem la „Mă-ta are cratimă„. Mi-a plăcut băiatul, am început să îl urmăresc și așa am descoperit ce a făcut de-a lungul vremii. L-am văzut Omu Gnom, cu Smokey, cu DJ Undoo, cu o grămadă de oameni de-a lungul timpului. Și mie îmi plac. Așa că abia așteptam concertul lor aniversar, concert de 10 ani de la lansarea albumului Aici sau la pachet! Și ce concert am avut! O grămadă de invitați pe scenă, dacă mă apuc să îi înșir sigur o să uit pe cineva și nu ar fi frumos. O să vă zic însă cu cine am stat eu la bârfă, oameni cu care mă văd destul de rar dar cu care mă bucur mereu să stau la un suc. În primul rând Jazz8, unul dintre rapperi mei preferați, care m-a invitat și la teatru și să îl urmăresc și în Clanul. Așadar urmează și o cronică de piesă de teatru. Pe urmă Dinte, și el afalt pe lista mea scurtă de hip-hoperi. Apoi Omu Gnom, pe care îl urmăresc până și la radio, probabil la singura emisiune de hip-hop aflată încă pe un radio în fm.

Smokey și Krem, împreună cu invitații, au încântat două ore și puțin, s-a auzit impecabil, Cristi a fost blană pe sunet, la lumini a fost Franz, spectaculos, lumea s-a simțit foarte bine. A fost unul dintre cele mai reușite concerte de hip-hop la care am asistat, cu o energie senzațională din partea publicului și cu o prestație pe scenă de excepție. Ne-am despărțit prieteni, mai facem și altă dată, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au urcat pe scenă, tuturor celor aflați în fața scenei și aș vrea să vă invit să vizionați albumul pe youtube, pun link aici.

Weekendul abia a început, diseară ne dăm cu avionul cu Barbone, mâine avem două trupe tribut pe fabrica și bineînțeles, cea mai mișto petrecere a noastră, Mi-e dor de Vama Veche, cu Gabi la butoane, unde o să și beau ceva în cinstea colegilor mei care mi-au făcut birou frumos de tot!

Weekend plăcut și, dacă nu ne vedem azi sau mâine, o lăsăm pe Altă dată!