Tu de ce nu scrii proză?

Vântul bătea încet dar sigur. Toată noaptea își făcuse de cap prin parc rostogolind frunzele dintr-o parte în alta. Începuse să se facă frig dimineața de câteva săptămâni. Alergătorii cu care mă întâlneam dimineața în drum spre birou trecuseră de la pantaloni scurți și maieu la pantalonii de trening și tricouri cu mânecă lungă. Unii purtau chiar și căciuli. Doar oamenii de la curățenie nu își modificaseră programul. O tanti grasă mătura de fiecare dată frunzele și chiștocurile de lângă banca pe care mă așezam dimineața cu prietena mea să privim frunzele maronii. Niciodată nu o vedeam de unde apărea, mult timp am crezut că ne așteaptă să ne așezăm pentru a își face apariția. Nu ne rata în nicio dimineață. Pe o altă bancă, aflată mereu în soare, se așeza mereu un bătrânel care citea ceva. Nu am aflat niciodată ce carte ținea în mână, dar mereu apărea acolo după zece dimineața.

Mi se întâmpla destul de rar să ajung în parc înaintea prietenei mele. Dimineața mă trezesc destul de greu și nu știu de ce sunt mereu buimac. Nu mă trezesc cu noaptea în cap aproape niciodată dar mereu sunt aproape să calc pisica care se învârte în jurul picioarelor mele. Sunt din ce în ce mai sigur că într-o dimineață am să mă împiedic de ea și o să mă tăvălesc prin casă cât sunt eu de mare. În puținele ocazii în care se întâmplă să ajung mai devreme în parc dau o tură mică printre frunze. Am văzut un filmuleț cu un câine care se arunca într-o grămadă de frunze și parcă parcă îmi doresc să găsesc și eu o grămadă mai mare în care să mă arunc. Nu am găsit niciodată dar asta nu mă oprește să sper că într-o zi voi simți și eu bucuria acelui câine.

Seara, uneori, treceam prin parc când mă întorceam de la o agapă mai lungă de la una dintre cele două cârciumioare pe care obișnuiesc să le frecventez. Speram mereu să găsesc grămada aceea de frunze și să îmi fac de cap. Mă întâneam cu cate un câine, fie singur, fie cu stăpânul, dar grămada aceea nu am găsit-o niciodată.

Aseară, prietena mea mi-a adus un câine. Este galben cu maro și cu ceva alb, un tablou perfect de toamnă. Acum măcar nu am să mai par ciudat când umblu noaptea prin parc de nebun. Cel puțin până o să începem să ne tăvălim prin frunze amândoi!

P.S. M-a întrebat o dată un prieten de ce nu încerc să scriu proză. Uite de asta nu scriu, ce să fac eu cu un câine??

Read Full Post »

Mă deranjează când mă crezi prost

Mă deranjează când inaugurezi un pod care nu duce nicăieri și tu zici că duce în paradis. Sau când ai impresia că timpul meu nu costă bani. Sau când îmi spui că e totul este bine în spitale și oameni mor pe capete. Sau când mi se spune este sistemul școlar dar tu îi educi cu manele trap. Sau când îmi spui că dureaza 5 minute dar eu trebuie să aștept o oră. Mă deranjează când îmi spui că roșiile sunt românești dar ele sunt din import și nu au gust deloc de intri la odeo că ai luat cocid. Mă deranjează când mă crezi prost. Mai închid un ochi, îl mai închid și al doilea ochi în unele cazuri, dar nu mă crede prost. Și nu o problemă pentru că mi-ai insulta inteligența, știu cam pe unde e locul meu, dacă eram destul de inteligent altfel s-ar fi desfăsurat viața mea. Mă deranjează când tu mă crezi mai prost decât sunt cu adevărat. Mă deranjează că eu stau la coadă și tu te bagi în față atât de mult încât era să mă bat cu unul la McDonald’s la Unirii, noroc cu paznicii ăia de acolo. Mă deranjează că îmi iei bani din salariu pentru sănătate dar nu am loc în spital. Mă deranjează că nu te deranjează prostia, mizeria, incultura, parvenitismul, pafarismul și iar prostia.

Mă deranjează când mă iei de prost și te porți de parcă toți purtăm trening și pantofi cu toc. Sau ieșim în papuci până la Mega Image. Sau așa mai departe. Și mă mai deranjează foarte tare un lucru: dacă toți stăm la semafor, de ce mă depășești jegosule pe linia de tramvai?

Read Full Post »

M-am operat la nas

Nu azi, nu ieri, acum vreo 30 de ani. Nu este niciun secret, colegii mei din generală știu treaba asta, prietenii mei din copilărie știu treaba asta, prietena mea știe, nu am ținut secret acest lucru. M-am operat la nas în urma unui eveniment sportiv după care m-am ales cu un șurub în mâna stângă, doi dinți mai puțini și un nas de boxeur ratat. Dar s-a corectat, am avut doctori buni și cred că și mama a dat o șpagă grasă. Au trecut mai mult de 20 de ani de atunci deci s-a prescris.

Nu mi se pare nicio rușine să recunoști că ai o operație la nas. Sau la sâni, sau la ochi sau la ce îți mai faci tu. Și mă gândesc la Lory când zic asta, mă gândesc și tot gândesc. De ce să nu recunoști că ți-ai făcut pe ici pe colo câte ceva? Mai ales că ți-au făcut prost de tot și nu mai arăți a om! Pentru că arată a ceva maimuță, cu scuzele de rigoare pentru comparație. Și nu e singura, mai sunt și alte maimuțe pe la televizor.

Eu m-am operat la nas, m-am operat la dinți, m-am operat la mâna stângă de două ori, mai am și una la o hernie, reușită din fericire, și nu mă ascund. Vreau să știe toată lumea că nu mi-am băgat botox ăn buze, nici în obraji și nici în „obrăjori”, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Arăt atât de bine după ce mă tund și mă bărbieresc că prietena mea mi-a zis să nu port tricouri cu dungi, nici verticale și nici orizontale. Am slăbit atât de mult cât mă îngrășasem de la terminarea liceului. Adică ce am luat pe mere am dat pe pere cum s-ar zice.

Multă lume îmi zice că ar trebui să îmi fac o operație la cap. Să îmi pun păr adică nu nebuniile care v-au trecut vouă prin cap. Dar nu vreau din mai multe motive. În primul rând îmi este frică de ace. În al doilea rând îmi este frică de penibil. În al treilea rând îmi este frică că nu mă mai recunoaște mama. Apoi nu o să mai recunoască pisica și asta este cel mai rău, o să mă zgârie și o să facă scandal pe stradă și fix de asta nu am nevoie acum.

Și până la urmă ce mare lucru dacă nu prea mai am păr? Folosesc mai puțin șampon, nu îmi mai trebuie nici pieptăn și nici nu îmi intră în ochi când ies din spumele mării!!!

Totuși, v-aș ruga, în caz că auziți că se fac ceva tratamente care să ajute omul să devină mai puțin penibil, v-aș ruga din nou, să ma anunțați și pe mine. Nu pentru mine, cunosc eu câteva persoane, Dani, Lory și mai știți și voi câțiva!

Read Full Post »

Nihil sine Deo

Sau nimic fără Dumnezeu în traducere liberă. Așa îți incheie debutul în psd Daniel Ghiță. Ne explică el în câteva cuvinte cum peneleul fură și la pesede sunt numai zâne. După ce ani de zile a urlat despre ambele tabere că sunt niște cocini și sunt pline de mizerii de oameni, Ghiță a prins un loc la Ilfov, loc bun, cald și cu potențial, pentru următoarele alegeri. Nu mă miră acest lucru, acum niște ani de zile stăteam de vorbă cu un mare sportiv al țării, și nu este nicio ironie când spun asta, care chemat fiind să candideze pe liste la pesedeu a refuzat dar l-a trimis pe băiatul cel mare în structura partidului, urmând să îi fie folosit numele peste niște ani. Mă bucur pentru Ghiță, a prins un loc la portiță, un loc de unde o să fie și mai vizibil și așa poate ajunge mai repede acolo unde și-a propus și unde îi este locul. Ce voiam să îi spun lui Ghiță, asta cu Nihil sine Deo e o chestie care ține de monarhie, ironia fiind că oamenii partidului pe care acum îi pupă după ce i-a scuipat sunt fix ăia care îl țineau pe rege pe aeroport în ’90 și îl trimiteau înapoi de unde a venit.

Și apropo de Dumnezeu și de cum nu poți face nimic fără Dumnezeu, a început coada la pupat moaștele Sfântului care ocrotește capitala. Totul se desfășoară după un program bine stabilit, coada a ajuns să măsoare cam vreo doi kilometri și asta ieri la prânz. Aici sunt convins că merge asta cu „Nihil”. Stăteau la coadă bătrâni, tineri, copii, copii în cărucioare, de toate vârstele și sexele. Cred că o parte din ei și-au luat liber de la muncă iar ca motiv au invocat fix asta cu „Nihil sine Deo” pentru că prostul ăla de angajator tot nu înțelege latina.

Băusem cafeaua cu prietena mea, apoi am lăsat-o la birou și m-am oprit la o biserică mai mică, pe lângă casă. Am zis să aprind și eu câteva lumânări la vii și la morți. Am cerut douăzeci de lumânări, măicuța s-a uitat ciudat la mine, i-am zis că îmi trebuie și acasă, că dacă tot ne-a tăiat apa caldă mă aștept să ne taie și lumina și să fiu pregătit. M-am așezat pe un scaun și am început să mă gândesc la ale mele: oare ce numere o să dea la prânz la loto, ce face Cluju’ în Europa League, să îmi iau Samsung 20 plus sau Note 20 Ultra, na, ca fiecare dintre noi, cu probleme care îl macină. Și l-am auzit pe Dumnezeu la un moment dat sau cel puțin așa am crezut. Zicea așa o voce, o voce gravă, venită nu știu de unde: Ioane, du-te și aprinde lumânările și ieși afară din biserică, că a închis Orban și bisericile și restaurantele și loteriile. Și nu mai bate câmpii și du-te la muncă!!!

Și mi-am revenit. Și mi-am șoptit în barbă, bine, nu mai am barbă, mi-am șoptit în bărbie, uite bă fraiere, chiar nu poți să faci nimic fără Dumnezeu!!!

Ceea ce vă urez și dumneavoastră azi și mâine, adică cât timp puteți să vă mai puneți la coadă la pupat de oase putrezite!!!

P.S. Și vă dau cuvântul meu că mi-au dat lacrimile când am văzut coada aia de oameni amărâți, păziți de jandarmi, aliniați ca la pușcărie sau la cantină, așteptând cuminți, să îi asculte Dumnezeu. Vă ascultă bă, oriunde vă opriți să îi cereți câte ceva dar ar trebui să îi cereți iertare mai întâi!

Read Full Post »

Vin vremuri grele

Mi-a zis mie Paul, a auzit el la un văr din Italia și i-au mai zis și unii de pe aici. Cică o să moară oameni, o să fie bani puțini și nu o să mai fie nici băutură. Cred că asta îl roade pe el, că nu o să mai aibă de unde lua Absolut. Și i-a mai zis lui cineva, care e măritată cu soțul ei și care îl știe pe unul cu bani mulți, încă de anul trecut, că o să vină o criză din aia mare.

Se știa deci încă de anul trecut la nivel planetar că o să ne ducem dracu de tot doar noi proștii nu am vrut să credem. Se știa domne de mult dar nu știa toată lumea, pentru a nu se creea panică. Cică sunt prea multe pensii de plătit la nivel mondial și nu mai sunt bani. Păi și de ce nu au denumit virusul direct „pensionare anticipată” mă întreb eu? Știam și noi cum stăm, nu ne mai făceam atâtea griji, îi omoram direct pe ăia care stau la pensie de mai mult de cinci ani și se echilibra universul. Dar măcar cinci ani de pensie să fie să se bucure și parlamentarii care au prin un mandat și au pensie mai mare ca tata care a muncit 55 de ani. Și primul care trebuie să se „pensioneze anticipat” e Iliescu, voi știți ce pensie are moșul?

Măine, poimâine trece și octombrie. Mai trecu un an peste morții și răniții de la Colectiv, mai trecem să le punem câte o lumânare, mai vărsăm câte o lacrimă și gata până la anul. Ciolacu și Orban își dau în cap unul celuilalt cu care a făcut șprițul mai mare și Barna le dă în cap colegilor din partid. Noi ne urcăm în autobuz sau în mașini și mergem pe poduri către nicăieri. Dacă ar fi doar o metaforă ar suna chiar mișto. Podul către nicăieri, ia gândiți-vă un pic, nu sună frumos? Sună. dar tot nu duce nicăieri. Și noi suntem proști, a zis-o și Bittman, ultimul apărut pe listă să ne salveze de prostie.

Uneori îmi vine să o sun pe mama și să o cert. De ce nu mi-a dat și mie mintea lui Bittman sau măcar Ozanei? Dar pe urmă îmi trece. Și mă îmbrac și mă duc la muncă pentru că vin vremuri grele. A auzit Paul la cineva.

Read Full Post »

Aș bea o cafea la Milano

Aș bea o cafea la Milano, pe o bancuță din fața Domului sau în față la Scala. Trebuie să fie rece la ora asta dar îmi pun o haonă mai groasă. Nu am băut niciodată până acum dar așa m-am trezit în dimineața asta. M-am spălat, am hrănit pisica, am mâncat un iaurt cu fructe și m-am trezit că vreau cafea la Milano. Aș putea să o savurez și la Viena. Am auzit că este frig zilele astea dar aș putea să suport o cafea pe malul Dunării, merge și un croissant sau o prăjiturică din aceea mică, să ascult ceva muzică de Strauss, tatăl sau fiul, ar merge și un Schubert, ceva ușor. Sau la Barcelona, aș bea o cafea la Barcelona, e frig și acolo, în capăt de Rambla, spre Piața Cataluniei. Nu sunt ei foarte pricepuți la asta dar se descurcă de o cafea și de o înghețată.

Aș bea o cafea până și la Mangalia în port dar ar fi trebuit să mă trezesc mai de dimineață, să trec pe la prietena mea să o iau din pat, să facem trei ore pe drum și să plănuim ce mâncăm la prânz tot drumul. Paella nu mănâncă, șnitel nici atât și nici cu pastele prea se omoară. De asta nu bem noi cafeaua la Milano, Viena sau Barcelona duminica de dimineață, nu prea îi place să mănânce.

Aș bea o cafea și aș mânca o omletă cu roșii și verdeață și un pic de bacon și niște brânzică și tot ce mai se pune când faci omletă din aceea mare, undeva la aer curat, să ciripească păsărelele. Dar nu este cazul, mă duc la Scala, fac stânga pe Magheru, iau o cafea de la Mac și mai bine mai dorm nițel. E duminică, și Dumnezeu s-a odihnit după ce a făcut lumea, cine sunt eu să nu fiu de acord?

Read Full Post »

Amice, ești complet idiot!

Mă surprind de multe ori cu această replică, spusă de mine pentru mine. Amice, ești complet idiot, și poate chiar mai mult decât atât! Este evident că nu sunt vreun geniu, eram profesor pe la vreo universitate din acelea cu renume dacă aș fi fost geniu, eram doctor cel puțin o dată până la varsta asta și cu doctorat din ăla pe bune, nu făcut la gabi oprea în sufragerie sau la alții ca el. Eu mi-aș fi făcut doctoratul la Oxford sau Yale sau MIT, unde nu ar cum să falsifice nimeni lucrarea. Aș fi locuit undeva într-o zonă rezidențială din Norvegia și am și luat avionul luni către muncă și m-aș fi întors joi seară în țara rece dar primitoare și cu respect pentru cetățenii ei și nu numai.

Dar eu nu sunt un geniu. Cu cât mă gândesc mai mult încep să realizez că nici măcar normal nu sunt. Un om normal ar fi terminat o Politehnică, ceva Agronomie sau Actorie, la ora asta era șef la vreun departament de jocuri sau director în vreo multinațională sau măcar actor la Teatru Mic. avea cel puțin un concediu pe an de două săptămâni în Provence sau pe coasta Spaniei și ce mai avea el nevoie.

Imi este din ce în ce mai clar că sunt un idiot. Abia am terminat liceul, am copiat la română și la sport, am câte un concediu pe an la mama și la tata în curte, zbor cam o dată la doi-trei ani și aș putea continua la nesfârșit. Și mai este o chestie care chiar mă face de fiecare dată să îmi repet acest lucru. Se întâmplă vinerea, mai după prânz. Cam atunci mă uit cu prietena mea la un film, depinde de ce ne place și nu am văzut încă amândoi. Mă rog, ne uităm la filme și mâncăm floricele. Nu este greu să faci floricele. Le scoți din pachet, le bagi în cuptor trei minute și jumătate și le scoți când se aude bing. Este atât de simplu. Și cu toate astea eu le bag patru minute. Patru măi nene, nu trei și jumătate. Și când le scot sunt arse, mai ales alea cu cașcaval. Și le pun în vas și mă uit la ele și de fiecare dată îmi soptesc în barbă:

Băi idiotule, ce naiba este așa de greu să le pui doar trei minute și jumătate? Că doar nu e doctorat la MIT, că dacă trebuia îl făceai și pe ăla și acum erai în Norvegia și mâncai somon cu biscuîți din ăia tartinați!!!

Amice, ești complet idiot, biscuiții tartinați nu merg cu somon, ăia merg cu icre!!!

Read Full Post »

Sunt supărat foc

V-am zis că am dat o probă pentru o reclamă și nu am luat? E, dacă nu v-am zis vă spun acum și aia e. Am dat o probă online, una dintre cele mai reușite probe pe care le-am dat vreodată. Am fost așa de mulțumit de mine că îmi venea să mă pup singur. A fost așa de reușită proba încât mă uit la ea în fiecare dimineață pentru a începe ziua binedispus. Și a venit și răspunsul de la agenția de casting. Ca să fie toată treaba transparentă vă spun sincer că eu nu lucrez chiar cu oricine, am o agenție preferată și căreia i-am acordat exclusivitate și mai lucrez în afară de această agenție doar cu un anumit freelancer din domeniu. Ca să fie și mai transparentă treaba, am două prietene care când cred ele că mi se potrivește și mie câte ceva mă chemă la probe și uneori ne mai și iese.

Uite că de data asta nu a ieșit deși proba a fost bună. Mi-a scris Rox, prietena mea de la agenție, că proba a fost bună, că asta se dorea, că regizorul mă plăcea, că clientul era încântat, dar ăia de la agenție au zis că vor unul mai puști și că cică e greu să faci mișto de unul ca mine și să nu îți răspundă tot cu caterincă. Dar nu au avut curaj să mă cheme și să se convingă dacă e așa sau nu și au ales pe altul.

Să mor dacă sunt supărat. Fiecare are șansa lui în viață, pierderea lor, când o să mă caute ei, o să fie mai scump, cum am văzut eu în filmul ăla cu Tom Cruise și cu ăla negru care era sportiv, eu fiind ăla sportiv, pentru că v-am zis că vreau să merg din nou la sport. Să te ții atunci oferte peste oferte, nu o să mai fie loc de atâtea reclame cu mine pe internet, pentru că, uitasem să vă spun, pe internet se difuza. Un pic așa am fost supărat, dar nu că nu m-au ales, din cauză că eu am o luptă din asta cu fostul meu coleg de bancă din liceu care a prins un rol într-o serie de reclame la un restaurant și cred eu că a avut catering bun și am eu așa un feeling că și la reclama asta ar fi avut meniu frumos. Dar mi-a trecut după am mâncat ieri la birou supă cremă de cartofi cu ulei de trufe și iahnie de fasole cu afumătură și castraveți murați și am putut să mă și bărbieresc după ce am așteptat o săptămână răspunsul și îmi crescuse barba.

De ce sunt supărat? Pentru că, în timp ce mă bărbieream liniștit, deși i-am dat să mănănce de dimineață chiar două plicuri, fraierul ăstă de Portocală a venit iar la cerșit, și, așa cum este el obișnuit, și-a înfipt ghearele prin pantalonii mei, mi-a dat sângele pe picioare și mi-am tras și una cu aparatul peste nas, de unde, evident, a început să curgă același sânge cu care sunt dotat. Și atunci brusc m-am gândit la celebrul proverb românesc, îl știți, ăla cu bătut și cu banii luați doar că l-am adaptat un pic la situația mea: uite bă, și cu banii luați și cu sângele pe nas!

Ceea ce nu vă urez și dumneavoastră și weekend plăcut în continuare!

Read Full Post »

Am niște nervi…

Am niște nervi de nici nu pot să vă povestesc. Dar încerc, cu greu, cu mâinile tremurânde, cu ochii aproape în lacrimi, cu un tremur în glas pe care nu îl pot demonstra PENTRU CĂ NU ÎMI MERGE CAMERA!!!

Băi nene, e ca la proști, pentru că eu recunosc, când nu îmi iese ceva mă enervez de îmi vine să mă dau cu capul de toți pereții. Și zic că este ca la proști pentru că am mai trecut la un moment dat prin chestia asta. Am rugat un prieten să intre pe calculator, să vadă ce se întâmplă. S-a uitat omul, a șters driverul, l-a pus la loc, nimic. După el am vorbit cu alt prieten, nu neapărat mai priceput dar era rândul lui la telefon ca să mă plâng. Ăsta, un pic mai inspirat, îmi zice: Băi fraiere, dar ai pornit-o? Nu o pornisem. Am apăsat butonul de pe tastatură și a luat-o. A mers o perioadă, am făcut poze, am facut și un filmuleț, eram cel mai bucuros om din parc, pentru că eu în parc făcusem filmulețul.

Toate bune și frumoase până azi noapte. M-am trezit cu chef de muncă, cu dorință de ceva nou, cu idei multe și cu nevoie de cameră. ȘI NU MERGE CAMERA. Am luat iarăși totul la puricat, am dat jos, am pus la loc, am apăsat butonul, am apăsat din nou, NU MERGEEEEEE. Sunt fiert și nici că mai pot să dorm. Când îmi vine și mie cheful de ceva mereu mă împiedic de câte o buturugă mică sau de câte un buton. Dar îmi vine să dau cu capul de toți pereții și hai că iar mă iau nervii și iar imi vine cheful de muncă și iar nu mai dorm câteva zile.

Băi nene, cum fac eu să reușesc să aprind camera? Pentru că mă gândisem la niște chestii așa de mișto!!!

Read Full Post »

Ce voiam să vă întreb?

Mă bate gândul să îmi iau un telefon cu diagonala mare, cu baterie care să țină două zile, cu o grămadă de aplicații interesante, negru.

Am fost în în piață să îmi iau roșii și castraveți românești. Am întrebat la prima tarabă dacă sunt românești, a zis că nu. Am întrebat la a doua tarabă, a zis că nu. Abia la a treia tarabă mi-a zis o tanti că sunt de seră. Și m-am dus în cealaltă piață și mi-am luat mici.

Am fost la biserică. Am mers pe jos, fără mașină, am dat două ture de biserică, prin curtea bisericii, s-au uitat babele alea două cam ciudat la mine, m-am uitat și eu la fel la ele, m-am așezat apoi pe bancă și am băgat două țigări după ce m-am rotit prin curtea bisericii și mă curățasem de rele.

Am citit cinci pagini din Pleșu. Am adormit.

În București este frig deși este mai cald ca de obicei. Am tricou cu mânecă lungă și hanorac vișiniu. Și ciorapi groși.

Am băut cafea cu prietena mea. Ea simplă, eu cu lapte. Am aflat că 15 zile lucrătoare sunt greu de numărat. Și nu știu să număr. Și ce bun eram pe vremuri la matematică!!!

Azi mănânc în oraș. La birou. 20 de lei meniul.

De luna viitoare aș vrea să merg din nou la sală. De două ori pe săptămână. Și sâmbăta alerg jumătate de oră. După ce îmi trece febra musculară.

Ce voiam să vă întreb?

Read Full Post »