Când eram eu mic aveam în cartier un băiat căruia i se spunea Maradona. Era la fel de talentat la fotbal cum eram eu la muzică și cântărea cam cât cântărește Sandu Lungu la 60 de ani. Exagerez, era un pic mai slab decât Sandu dar se vedea la fel. La culoare semăna mai mult cu Bănel Nicoliță dar asta nu îl deranja nici pe el și nici pe noi cu nimic. De ce v-am spus toate acestea? Habar nu am, nu l-am mai văzut pe Maradona de vreo 25 de ani. Mai aveam un băiat Igor în cartier, și el ușor plinuț, cam un pic mai gras decât eram eu zilele mele bune și eu am avut 120 cel mai mult. Și el tot cu Bănel aducea. Nu știu cine le pusese poreclele acestea. Pe urmă a mai fost Găină, un băiat pe care îl vedeai mai rar dar îmi amintesc că a băut o dată pe terasă la Marlboro, pe colț, vis-a-vis de intrarea în IOR, până a închis la non-stop. Găină nu semăna cu Bănel. Chiar nu știu de unde mi-am amintit de oamenii ăștia și acum tot îmi revin fel și fel de nume. Bolo și cu Flocea se pricepeau la fotbal. Viorel Grasu era pe rugby, la baschet erau Țiganu cu Nebunu și cu Alex. Sunt ani de zile de când nu i-am mai văzut și locurile copilăriei noastre nu mai există. Curtea școlii e acum o grădiniță, sau creșă, habar nu am, Maracana, unde jucam fotbal sau ne dădeam pe derdeluș este ditamai mall-ul, băieții, ăia de care mai știu câte ceva, sunt care-încotro, peste mări și țări. La fotbal mai era Ciuline, care nu mai e, Dumnezeu să îl ierte. Bine, mai erau bătrânii, Nea Gică, Nea Ion, domn’ profesor, care avuseseră pe vreumuri echipă în Onoare, dar erau din altă generație! Mai erau câțiva, Cristi Grasu, Muscă, Piticu, frații Stanca și frații Bartoc, frații de la etajul unu, Rex-ul și cu Țone, mai veneau la bunici Bobby cu Cristina. Nu am înțeles de ce îi spuneam Bobby când pe el îl chema Dan. mai era Rei, care era gras și blond și făcea polo și pe urmă a jucat și în naționala artiștilor deși nu am știut la ce cântă el. Era Gongo, cu care am făcut și podcast, care e mișto tare în continuare și joacă și hochei, frații Dospin, tot pe hochei, mai era pe vremuri și Rucărul, unde mai găseai din când în când și Pepsi. Iarna era IOR-ul înghețat și vara mai mergeam să pescuim și să înotăm.
Mai erau și cozile la carne și la cartofi și atunci când trebuia să ne luăm rația de ulei sau zahăr. Și restul de la pâine pe care ți-l dădea în sferturi. Sticlele goale pe care le duceam la școală, frunzele de dud și cartoanele, Iaurtul la borcane de sticlă, care, zic unii, chiar era din lapte. Acolo de unde cumpărat iaurt este acum un service. Nu știu de unde mi-au venit toate acestea, sunt la un loc frumos, cu verdeață, beau o apă și aștept să mănânc friptură de miel. De care nu îmi amintesc să fi avut în copilărie.
Hristos a Înviat!
Lasă un comentariu